Concurența de pe piața de retail în domeniul modei este tot mai acerbă în țara noastră. La mai puțin de doi ani de la intrarea pe piața locală, gigantul irlandez Primark își continuă expansiunea și a anunțat că va deschide noi magazine în România. De această dată, retailer-ul a pus ochii pe două orașe importante din țara noastră.
În decembrie 2023, gigantul Primark a deschis primul său magazin din țara noastră, în ParkLake Shopping Centre din București, în urma unei investiții de nu mai puțin de 10 milioane de euro. Șase luni mai târziu, retailer-ul a deschis și un al doilea magazin în Capitală, și anume în AFI Cotroceni. Anul trecut, Primark și-a continuat expansiunea în România, astfel că a deschis un magazin și la Timișoara.
„Avem planuri de creștere foarte ambițioase pentru Europa Centrală și de Est, iar următoarele inaugurări din România sunt cruciale pentru extinderea noastră în regiune. Suntem încântați de potențialul pieței românești și căutăm mereu oportunități noi de a dezvolta rețeaua Primark”, a declarat Maciej Podwojski, director vânzări pentru Europa Centrală și de Est, după deschiderea celor două magazine Primark din București.
Pentru următorii ani, retailer-ul irlandez are planuri mari în țara noastră. Astfel, un nou magazin Primark va fi deschis chiar în acest an la Cluj-Napoca, în timp ce pentru 2026 sunt programate alte două inaugurări, în Iași și Craiova.
Gigantul Primark pregătește deschiderea de noi magazine în țara noastră
Magazinul Primark din Iași va fi deschis în Palas Mall, acesta urmând a fi prima unitate a retailer-ului în partea de nord-est a țării. Noul magazin va ocupa un spațiu total de 3.000 de metri pătrați, împărțit pe două etaje. Această extindere face parte din strategia Primark de consolidare a prezenței sale în regiunile cheie ale României.
La nivel global, compania deține 436 de magazine pe 16 piețe însă își propune să ajungă la 530 de magazine până în 2026. Totodată, anul viitor, retailer-ul plănuiește să pătrundă pe piața din Ungaria, unde va deschide un magazin la Budapesta. În nprezent, Primark are peste 80.000 de angajați la nivel global.
Fondat în Irlanda în anul 1969 sub brandul Penneys, Primark își propune să ofere produse la prețuri accesibile pentru toată lumea, printre care se numără articole esențiale zilnice pentru femei, bărbați și copii, precum și produse de frumusețe, articole pentru casă și accesorii.



















