Nu este un secret că Diana Șoșoacă și George Simion sunt certați de mai bine de un an, de când ea l-a acuzat de trădare. Și-au adus multe injurii și acuzații extrem de grave, de ambele părți, dar după alegerile parlamentare, șefa SOS este dispusă să facă pace. Mai mult decât atât, dorește să-l includă și pe Călin Georgescu în această schemă, candidatul la prezidențiale cu cele mai multe voturi în turul 1.
SOS a obținut peste 7% din voturi la alegerile parlamentare, fiind al cincilea cel mai votat partid. AUR a ieșit pe locul 2, cu aproape 18%. POT a obținut aproape 7%. Cifrele nu sunt suficient de mari pentru a alcătui o majoritate, dar soluția suveraniștilor ar fi să facă o alianță care le-ar aduce, doar din aceste 3 formațiuni, 32%.
Unii analiști politici susțin că AUR ar putea face, mai degrabă, o alianță cu PSD, partid care a luate peste 22% din voturi și a câștigat detașat alegerile. Pentru moment, nu a venit nicio declarație oficială în acest sens. Rămâne de văzut ce vor decide șefii formațiunilor zilele următoare.
Diana Șoșoacă este profund dezamăgită de rezultatele de la alegerile parlamentare. Singura sa speranță este unirea: „Chem toate forţele suveraniste să intrăm la guvernare”
La scurtă vreme după ce a văzut rezultatele, șefa de partid a venit cu ideea de a face alianța menționată anterior. A precizat că îl va vota pe Călin Georgescu în turul al doilea al alegerilor prezidențiale. Bonus: ar putea renunța la funcția din Parlamentul European, dacă reușește schema pentru guvernare.

„Poate pentru mulţi ar trebui să fie o mare bucurie că s-a intrat în Parlament. Când văd că partidele celelalte jubilează mă gândesc cum se gândesc să fure ciolanul, noi ne gândim cum să facem ori opoziţie, ori să intrăm la guvernare, chiar şi cu un guvern minoritar.
De aceea, în acest moment, chem toate forţele suveraniste să intrăm la guvernare, chiar şi cu un guvern minoritar. Pentru că toate partidele care sunt date de sondaje ca fiind câştigătoare sunt partidele globaliste care timp de 35 de ani au distrus România. (...) În acest context, Partidul S.O.S. România nu se bucură şi vă spun de ce, nu te poţi bucura când ţara este în haos, în degringoladă şi în faliment”, a declarat Diana Şoşoacă.














