Vara lui 2026 va avea parte de una dintre cele mai importante competiții sportive ale planetei. Este vorba despre Campionatul Mondial de Fotbal, ce va fi găzduit de SUA, Mexic și Canada. În ciuda faptului că această competiție se bucură de un interes uriaș în țara noastră, TVR nu le va oferi românilor șansa să poată urmări la televizor meciurile. Directoarea postului public de televizuiune a explicat recent care sunt motivele din spatele acestei situații.
Campionatul Mondial de Fotbal din 2026 va fi organizat în Mexic, Canada și SUA, având însă un format extins, cu 48 de echipe și 104 partide. Drepturile de difuzare a acestei competiții plantare au fost achiziționate de către Antena 1, pentru aproximativ 15 milioane de euro.
Șefa TVR a refuzat, fără să stea pe gânduri, propunerea venită de la Antena 1
Având în vedere că multe meciuri se vor desfășura noaptea, astfel că ar putea fi nerentabile din punct de vedere comercial, Antena 1 a decis să ofere o parte dintre partide celor de la TVR, în schimbul a 5 milioane de euro. Răspunsul conudcerii televiziunii publice a fost însă unul foarte prompt.
Mai exact, directoarea generală a TVR, Adriana Săftoiu, a anunțat clar că nu se pune problema achitării unei asemenea sume pentru preluarea meciurilor de la Cupa Mondială 2026, pentru că nu are buget, dar și pentru că instituția are o infrastructură tehnică învechită.
„A fost o discuție, până în Crăciun, între 15-20 decembrie, dacă-mi amintesc bine, la solicitarea celor de la Antena 1. Au vorbit cu cei de la redacția Sport. Au venit cu o propunere, dar din câte am înțeles de la colegii mei, nu e fezabilă. Nu poți risca să-ți asumi niciun fel de parteneriat pentru 2026.
Din punctul meu de vedere, TVR este un muzeu tehnologic. Din păcate”, a declarat Adriana Săftoiu, pentru golazo.ro.
Probleme majore pentru postul public de televiziune
Numită în urmă cu două luni în funcția de director general al TVR, Adriana Săftoiu a explicat cu sinceritate situația grea în care se află institușția. Potrivit acesteia, deli TVR a beneficiat de 90 de milioane de euro în 2025, investițiile în infrastructură au fost neglijate, iar aproape 80% din bugetul actual este consumat de salarii și ore suplimentare.
„Totul e pe cârpeală. Credeți-mă, mi s-a prezentat situația de așa manieră încât s-a pus problema să avem un blackout, pentru că nu face față sistemul! Deci între asta și cumpărarea unei competiții, chiar și în care joacă România, am de ales. În mod real, starea televiziunii din punctul de vedere al tehnicii este de Ev Mediu. De 15 ani în această instituție nu s-a mai investit deloc în mod real, a concluzionat directoarea TVR.














