Trucul prin care îți reduci ratele la bancă, în doi pași simpli! Un consultant financiar a dezvăluit secretul pe care toți românii trebuie să-l cunoască

Autor: Luciana Polite

Publicat: 05-03-2024 11:54

Actualizat: 05-03-2024 13:22

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Zilele acestea, un consultant financiar a spus cum să-ți reduci ratele la bancă, prin doi pași simpli. Victor Apetrei a povestit metoda pe care băncile nu vor să o cunoști, dar care te poate ajuta să ai o dobândă mai mică. Orice român poate să procedeze astfel. 


Pe rețelele de socializare, Victor Apetrei a împărtășit trucul pe care l-a găsit accidental, prin intermediul unui client. Bărbatul venise să-și facă o cerere de refinanțare, dar a ajuns să gătească mai puțin la aceeași bancă.

„Dacă ai credit la bancă, uite aici un truc perfect legal, prin care să-și scazi imediat dobânda. Am descoperit treaba asta din greșeală, împreună cu un client de-al meu, căruia îi făceam o cerere de refinanțare, asta pentru că dobânda pe care o plătea la banca lui actuală era mult peste media pieței.

I-am obținut acestui client al meu o ofertă de la o bancă, competitoare, cu o dobândă avantajoasă care îi scădea cu 650 de lei rata lunară, păstrându-i accesași perioadă de credit. Deci îl ajuta, practic, să plătească mult mai puțini bani până la finalul creditului”, a povestit Victor Apetrei pe Facebook.

Cum îți poți reduce ratele la bancă


Consultantul financiar a spus că atunci când a reușit să îi găsească o ofertă mai bună, operatorii au sunat clientul. I-au dat o ofertă prin care nu a mai fost nevoie să se mute la altă firmă. Mai mult de atât, și-a redus ratele la bancă, cu 650 de lei.

„Când clientul meu a plecat să depună cererea de transfer, ghici ce! Banca la care era i-a făcut aceeași ofertă ca cealaltă bancă, din dorința de a nu pierde clientul respectiv. N-a mai fost nevoie să plătească, din nou, costul de dosar. N-a mai fost nevoie să se mute cu documentele dintr-o parte în alta, să semneze nu știu câte acte.

Pur și simplu, a obținut aceeași dobândă, la  fel de bună, fără să se mai multe de la o bancă la alta, pentru că le-a spus că vrea să plece. Și la finalul zilei, tot plătea cu 650 de lei mai puțin rata. Așadar, uite ce ai tu de făcut, dacă ai credit ipotecar și nu vrei să te complici cu plimbări dintr-o parte în alta, dar vrei să-ți scazi cheltuielile”, a adăugat consultantul financiar.

CITEȘTE ȘI: Informații de ultimă oră de la Banca Națională: Ce se întâmplă cu ratele românilor

Cei doi pași prin care îți scazi dobânda


Victor Apetrei a spus că e nevoie de doar doi pași ca să-ți reduci ratele la bancă. Iată cum trebuie să procedezi:
„Pasul 1: Spune-i băncii la care ai creditul că ai găsit o oferă mai bună, cu 5,8% dobândă fixă și că vrei să te muți.

Pasul 2: Ia acasă cererea și până diseară sau până a doua zi lucrătoare, șansele sunt că vei primi un telefon de la banca la care ești. Își vor oferi aceeași ofertă sau poate un pic mai bună, ca să nu pleci de la ei. Băncile au foame foarte mare în perioada asta și încearcă să capete fiecare cât mai mult din cota de piață a clienților pe credite”, a conchis consultantul financiar.

CITEȘTE ȘI: BNR a făcut anunțul! Ratele românilor ar putea să scadă în viitorul apropiat! Vezi aici care sunt condițiile
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri