Tsunami peste România anunțat de Daniel Dines, inventatorul UiPath. Schimbările anunțate de omul care a deținut titlul de cel mai bogat român

Autor: Andreea Vlad

Publicat: 28-04-2025 05:08

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Țara noastră se confruntă cu schimbări radicale pe piața muncii, carevizează inclusiv filosofia acesteia. Astfel, modul în care muncim astăzi se va schimba dramatic în următorii 2-3 ani, afirmă Daniel Dines, co-fondatorul UiPath, primul unicorn românesc, listat la bursa din New York.

Cunoscutul antreprenor adaugă un comentariu plastic: „Vine un tsunami peste noi!". Omul de afaceri, care a reușit la un moment dat să devină cel mai bogat român, a venit la București pentru a lansa o serie de soluții AI.

Cutremurul este la orizont și se va simți din plin în 2-3 ani

„Vine un tsunami peste noi. Îl vedem în zare, iar în 2-3 ani se va schimba dramatic modul în care muncim. Suntem în fața unei transformări, iar modul în care noi toți o să muncim se va schima dramatic în următorii 2-3 ani", spune CEO-ul UiPath.

UIPath

Dines semnalează faptul că cererea din piață referitoare la soluțiile de automatizare este foarte ridicată, însă companiile sunt mai pregătite pentru a prelua aceste soluții.

„Clienții înțeleg că tehnologia este gata(...) Noi suntem capabili să mergem după cele mai complicate probleme”, explică Daniel Dineș, citat de Wall Street. Acesta consideră că majoritatea locurilor de muncă din industrii ca cea financiară sau cea de asigurări nu vor mai exista în următorii 2-3 ani în forma în care le știm acum. Dă ca exemplu mecanizarea din agricultură, proces care a făcut ca oamenii să supravegheze mașinăriile care acționează singure. Astfel, presiunea din SUA forțează companiile europene să aibă mai multă ambiție de inovare și creștere.

„Agentic AI e una dintre oportunitățile importante pentru toate companiile din Europa ca să își mărească productivitatea și să fie competitive. Cred că acesta este momentul nostru, de aceea l-am și numit actul 2 (pentru UiPath n.r.) pentru că am transformat întreaga companie peste noapte. Din august 2024, tot efortul nostru este să facem agenda de Agentic Automation o realitate”, a adăugat Daniel Dines.

CITEȘTE ȘI: Dezastrul salarial din 2025 a început în România. Companiile se feresc să facă angajări în acest an și au pus pe pauză majorările de lefuri pentru viitorul imediat

Omul de afaceri a revenit la conducerea primului unicorn românesc

În vara lui 2024, UiPath a raportat venituri de 335 milioane dolari, dar cu o pierdere netă de peste 28 milioane dolari. Co-fondatorul Daniel Dines a hotărât așadar să revină la șefia companiei, după ce se retrăsese din poziția de co-CEO. UiPath este primul unicorn fondat de antreprenori români, listat în anul 2021 la bursa de la New York. În anul 2023, Dines își cedase poziția lui Rob Enslin.

La scurt timp după ce a revenit la conducere, omul de afaceri a decis să taie 10% din forța de muncă, concediind 420 de angajați, ca parte a unui plan global de restructurare. Se estimează că acesta va costa între 17 - 25 de milioane de dolari până în primul trimestru al anului fiscal 2026.

Recent, UiPath a desființat departamentul de Quality Assurance din București. În luna februarie, compania a raportat venituri de 1,4 miliarde dolari pentru anul fiscal 2025, comparativ cu 1,3 miliarde dolari în 2024, dar cu pierderi de 74 milioane dolari. Pentru ultimul trimestru, veniturile au fost de 423,6 milioane dolari, de la 405 milioane dolari, cu un profit de 51,8 milioane dolari, comparativ cu 34 milioane dolari. 

CITEȘTE ȘI: Topul mondial Forbes pe anul 2025 al celor mai bogați români. Daniel Dines se prăbușește, locul 1 este o surpriză enormă




Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri