Tun cu fonduri europene într-un mare oraș al României. DNA anchetează angajații Primăriei, afacerea ilicită cu piste de biciclete mergea ca pe roate

Autor: Andreea Vlad

Publicat: 30-05-2025 14:03

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

O fraudă masivă din fonduri europene este anchetată, în prezent, într-un oraș important al României, iar DNA a deschis un dosar penal. Printre cei suspectați de implicare într-o rețea subterană cu profit ilicit se numără mai mulți angajați ai Primăriei.

29 de persoane din județul Bacău, dintre care 10 angajați la Primăria din municipiu, sunt urmăriți penal într-un dosar de anvergură. Astfel, DNA investighează presupuse fraude privind proiecte europene de mobilitate urbană, mai concret fondurile destinate pentru crearea de piste și parcări de biciclete.

Fraude de proporții cu fonduri europene pentru crearea de piste și parcări de biciclete

Pistele și parcările de biciclete din Bacău, municipiul capitală a județului omonim, continuă să reprezinte un subiect de controversă, la nivel local. Amenajarea pistelor de biciclete a provocat reacții negative din partea cetățenilor, în ultimii ani, fiind desființate locuri de parcare și/sau benzi de circulație. În realitate, pistele și parcările de biciclete nu sunt utilizate aproape deloc, se plâng locuitorii nemulțumiți.

biciclete oras

„În opinia mea, în proporție de maxim 20% dintre cetățeni vor merge pe bicicletă și aceia, numai sâmbăta și duminica. Dacă vine vreo vijelie sau vreo furtună, vezi vreunul să urce pe bicicletă? Acum, oamenii nu-și mai iau nici măcar umbrela, ci preferă mașina. Plus că e și interzis pe ploaie torențială, pe furtună, să circuli pe bicicletă, moped ș.a.m.d”, a declarat Lucian Diniță, fostul șef al Poliției Rutiere, pentru Ziare.com.

Mai grav este, însă, faptul că pistele și parcările este posibil să nu fi fost achiziționate legal.

CITEȘTE ȘI: Sacul de bani pe care stă Emil Boc. Cum a ajuns Cluj-Napoca să dispună de resurse financiare uriașe în 2025

DNA Bacău i-a luat la puricat pe managerul public și mai mulți manageri de proiect

Bacăul se remarcă prin serioase probleme de finanțare a proiectelor europene. Mai multe astfel de proiecte în sprijinul bicicliștilor nu vor beneficia de decontare la Uniunea Europeană, cauza fiind depistarea neregulilor privind achizițiile. DNA Bacău s-a autosesizat, suspectând în urma cercetărilor un prejudiciu de peste 6 milioane de lei (circa 1,5 milioane de euro), relatează Ziarul de Bacău.

Printre cei urmăriți penal se numără inclusiv managerul public Ciprian Piștea, dar și alți manageri de proiect și reprezentanți ai acestora. În egală măsură, firmele și reprezentanții acestora se află în vizorul procurorilor, anchetatorii punând deja sechestru pe bunurile acestora. Cei urmăriți penal au fost chemați la DNA Bacău și li s-a comunicat învinuirile care li se aduc, mai spune sursa citată. Primarul municipiului Bacău este Lucian Viziteu (USR), aflat la cel de-al doilea mandat.

CITEȘTE ȘI: Primarul din Sinaia care și-a luat castel în Franța, șanse mari să ajungă după gratii. DNA nu-l mai iartă pe Vlad Oprea

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri