Sistemul sanitar din România trebuie să rezolve problema medicilor nemulţumiţi de programul infernal. Doctorii nu prea mai acceptă să facă gărzi. Evidenţa arată că doar 11.500 de medici din cei peste 48.000 care lucrează în sistemul sanitar public asigură gărzi pentru continuitatea activității medicale.
Astfel se face că sistemul nostru se confruntă, practic, cu o criză a medicilor necesari turelor de noapte.
Pacienţii suferă cel mai mult
Din cauza unei astfel de situaţii, se ajunge la tragedii. Medicii care asigură gărzile – continuitatea asistenţei medicale, așa cum e denumită în limbaj medical – ajung să lucreze 24 de ore încontinuu.
În foarte multe spitale din ţară nu există medici care să acopere turele de gardă pentru toate specializările. Conform regulamentului din sistemul sanitar, medicul lucrează, în medie, 7 ore pe zi și 18 ore în gardă. Adică, după ce își face activitatea zilnică, medicul intră în gardă și mai termină a doua zi.
Un studiu al Colegiului Medicilor din 2023 arată că, după vârsta de 55 de ani, 55% dintre medicii români sunt în burnout, adică acuză o stare acută de oboseală.
Cum ar putea fi convinşi medicii să facă gărzi:
prin creșterea remuneraţiei pentru aceste ture
atragerea mai multor medici în orașele mici prin pachete salariale atractive,
plata diferențiată a orelor de gardă în funcție de gradul de complexitate a activității pe care medicul o desfășoară.
Medicii români pleacă "afară"
Vestea bună este că ţara noastră produce un număr mai mare de medici decât media UE, dar vestea proastă este că România are cel mai mic număr de doctori la mia de locuitori.
"România este, practic, o ţară a paradoxului. Suntem ţara din Europa care producem cel mai mare număr de absolvenţi de Medicină, 26 de absolvenţi de Medicină la suta de mii locuitori, în 2021 era valabilă această statistică, cu mult peste media Uniunii Europene care era de 17 medici la suta de mii de locuitori.
Cu toate acestea, ne aflăm la coada clasamentului în ceea ce priveşte numărul de medici la mia de locuitori în România: doar 3,5 medici avem, în momentul actual, faţă de media Uniunii Europene care este 4,5”, a declarat medicul Ileana Stamate, la Medika TV.
Peste 50% dintre medici intenţionau să plece din ţară.
”Medicii sub 35 de ani au semnalat ca motive principale de a pleca infrastructura deficitară, precum şi oportunităţile reduse de avansare profesională.
Pentru medicii între 36 şi 49 de ani, infrastructura sistemului a avut o proporţie de 18%, dorinţa sau posibilităţile de a profesa tot în jur de 18-20%, apărând în schimb un factor nou, şi anume grija, temerile pentru familie, pentru viitorul copiilor", a mai spus dr. Ileana Stamate.



















