O turistă din Italia a povestit pe Facebook că a plătit 56 de lei pentru un cappuccino și un croissant în centrul Bucureștiului. Reacțiile utilizatorilor italieni și români au generat o dezbatere despre costul vieții în România.
Reacția unei turiste din Italia după câteva zile petrecute în București
O turistă din Italia, aflată câteva zile în vizită la București, a stârnit reacții numeroase pe rețelele de socializare după ce a povestit cât a plătit pentru un mic dejun într-o cafenea din centrul orașului. Teresa a scris că nota de plată pentru un cappuccino și un croissant a ajuns la 56 de lei, echivalentul a aproximativ 11 euro.
Potrivit postării ei de pe Facebook, experiența a surprins-o prin contrastul dintre așteptările privind prețurile din România și realitatea întâlnită în centrul Capitalei.
„1 cappuccino, 1 croissant, 56,00 lei… În euro, 11,00. I-am răspuns că nici măcar în Piața San Marco nu aș cheltui atât. El mi-a răspuns: «Ești italiancă și ai mulți bani». Nu, dar ei știu că noi, italienii, suntem o țară falită…”, a scris Teresa în mesajul public.
Comentarii din Italia după experiența din România
Postarea Teresei a generat zeci de reacții, multe dintre ele surprinzătoare chiar pentru italieni. Un conațional i-a explicat că Bucureștiul nu mai este un oraș ieftin și că salariile din România, în anumite domenii, se apropie de cele din Italia.
„Ești în București, un oraș turistic, unde viața e scumpă, iar salariile sunt aproape ca în Italia. Dacă ai crezut că mergi într-o țară din lumea a treia, te-ai înșelat. Cunosc români care câștigă 1.300 de euro pe lună, iar unii șoferi s-au întors din Germania pentru că o duc mai bine acasă”, a comentat acesta.
Au existat și reacții ironice, multe legate de diferențele culturale dintre italieni și români.
„A comanda un cappuccino în România e ca și cum ai cere o carbonara în Germania. Greu să iasă bine”, a scris un utilizator.
Altul a remarcat costurile ridicate ale localurilor din Capitală: „În București plătești chiar și pentru aerul pe care îl respiri, asta nu e nimic nou”.
Alți utilizatori au comentat că turiștii occidentali care cred că Europa de Est este o destinație ieftină ar trebui să își schimbe percepția: „Pentru cei care încă mai cred că țările est-europene sunt ieftine, mergeți și încercați!”.
Reacția unei românce stabilite în Italia
La discuție a intervenit și o româncă stabilită în Italia, care a comparat experiențele sale din Roma cu cele din București. Femeia s-a declarat surprinsă de prețurile practicate în centrul Capitalei.
„Și eu iau micul dejun în fiecare dimineață la o cafenea din Roma, nu pe Via del Corso. Nu am cheltuit niciodată mai mult de 2,50 euro pe un croissant și o cafea. E rușinos. Dacă mergi la supermarket cu 50 de euro în România, nu poți pune prea multe în coș. Aici, cu 50 de euro poți cumpăra puțin mai mult dacă știi să faci cumpărături. La revedere, România, nu mă mai întorc niciodată”, a comentat aceasta.



















