Românii care își planifică vacanţa de vară în aceste zile trebuie să ia în calcul un nou factor într-una dintre destinațiile lor preferate.
Autoritățile de acolo au stabilit o amendă de 700 de euro pentru un obicei banal al turiştilor.
Sancțiune uriaşă pentru lipsa cămăşii pe stradă
Oficialii din Croaţia au decis că vizitatorii care merg la bustul gol pe stradă, fără cămaşă, să plătească o amendă de 700 de euro. Croația își propune să schimbe imaginea de „destinație pentru petreceri” și să promoveze un turism mai responsabil.
„Cred că este o catastrofă. Am susținut mereu reguli mai stricte și o monitorizare mai bună, dar acum trecem dintr-o extremă în alta. Aceasta nu este direcția corectă”, a declarat Vicko Visković, reprezentant al asociației din domeniul ospitalității Dictum Factum, conform Euronews.
Croaţii şi-ar dori să promoveze un turism de familie, astfel că vestimentația respectuoasă a devenit un criteriu crucial.
"În anii trecuți, cluburile în aer liber din Hvar și Split au încurajat petrecerile excesive și au contribuit la reputația Croației ca destinație de distracție.
Totuși, în ultima perioadă, Croația și-a consolidat imaginea de destinație orientată către familii, care oferă bogăție culturală, peisaje naturale deosebite și o atmosferă relaxată", a mai zis Vicko Visković.
La Split sau Dubrovnik, turiștii pot primi amenzi de până la 700 de euro pe loc pentru:
consumul de alcool sau droguri în spații publice
urinarea sau vărsăturile în locuri publice
plimbatul fără cămașă sau în costum de baie prin oraş
Străinii fug de România din cauza urşilor
Comportamentul străinilor sugerează că prezenţa urşilor în zonele populate de oameni ar fi devenit o problemă pentru turismul din România. Turiștii din alte ţări se gândesc de două ori înainte de a-și rezerva o vacanță la noi.
Reținerea lor este cauzată de urșii periculoși, a căror prezentă este parcă din ce în ce mai frecventă pe străzile localităților de la munte.
"Sunt cunoscute mai multe atacuri grave, unele mortale, asupra trecătorilor și drumeților. Respectați panourile de avertizare și semnalele corespunzătoare și urmați instrucțiunile autorităților locale. Și: Stați departe de animale și nu le hrăniți!", este mesajul transmis de Ministerul german de Externe, care şi-a avertizat cetăţenii privind pericolul din România.













