Liderul UDMR a subliniat că în chestiune sunt două aspecte care ţin de oportunitatea politică şi de constituţionalitatea şi legalitatea comasării alegerilor.
Liderul UDMR, Kelemen Hunor, săgeți către PSD și PNL: Niciun partener de-al nostru să nu se lase înşelat de faptul că noi avem în Parlament doar 6-7%
"Constituţional, din punctul meu de vedere, nu se poate. Ca să prelungeşti mandatul, ori trebuie să schimbi legislaţia actuală, ori trebuie să introduci o stare de urgenţă, de alertă sau ceva asemănător, aşa cum este în lege. Altfel nu ai cum să prelungeşti mandatul. În 2020, mandatul aleşilor locali a fost prelungit pentru că era starea de urgenţă din pandemie.
În acest moment nu există o astfel de situaţie şi de aceea cred că merită să vorbim despre oportunitatea comasării alegerilor din punct de vedere constituţional, dacă ar exista o astfel de decizie la Curtea Constituţională sau în contencios administrativ. Dar zic că nu ar rezista", a explicat Kelemen Hunor, transmite AGERPRES













