U.E., bătaia de joc a Rusiei. Guvernul de la Moscova propune interzicerea păsărilor migratoare

Autor: Alexandru Dumitrache

Publicat: 07-11-2025 05:49

Actualizat: 07-11-2025 05:54

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Tensiunile dintre UE și Rusia, din ce în ce mai ascuțite! Purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe al Moscovei, celebra Maria Zaharova, cunoscută pentru discursurile sale tăioase, a comentat într-o notă ironică decizia europenilor de a interzice exporturile de mușchi și licheni către ruși. Femeia a transmis că următorul pas ar putea fi reprezentat de interzicerea tranzitului păsărilor migratoare și a circulației apelor subterane, a relatat TASS.

Înțepături pe axa Rusia - UE: „Nu știu cum să trăim fără mușchi și licheni europeni”

În stilu-i caracteristic, Zaharova a spus: „Nu știu cum să trăim fără mușchi și licheni europeni”. Aceasta a adăugat că „pachetul aniversar, al 20-lea, va interzice păsărilor migratoare să traverseze frontiera și apelor subterane să treacă prin punctele de control”.

În data de 23 octombrie 2025, UE a adoptat al 19-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei. Printre altele, a fost sporit controlul asupra circulației diplomaților de la Kremlin în cadrul Uniunii Europene.

„Pachetul vizează, printre altele, energia, băncile și schimburile de criptoactive din Rusia, precum și entități din China. UE reglementează, de asemenea, circulația diplomaților ruși pentru a contracara încercările de destabilizare.

Lui Putin îi este din ce în ce mai dificil să își finanțeze războiul. Fiecare euro pe care nu îl obține Rusia este un euro care nu poate fi cheltuit pentru război. Cel de-al 19-lea pachet nu va fi ultimul”, a promis Kaja Kallas, șefa politicii externe a UE

VEZI ȘI: Ce vrăji mai pregătește Ursula von der Leyen. Uniunea Europeană e gata să interzică un produs banal

Consiliul European și partea de energie

Pachetul de sancțiuni cuprinde o interdicție asupra importurilor de gaz natural lichefiat din Rusia în UE și accentuează interdicția tranzacțiilor pentru doi mari producători de petrol deținuți de stat - Rosneft și Gazprom Neft.

„În paralel, UE ia măsuri împotriva unor operatori importanți din țări terțe care fac posibile fluxurile de venituri ale Rusiei. Acest lucru implică sancționarea unor entități din China - două rafinării și un comerciant de petrol - care sunt cumpărători importanți de țiței rusesc”, se arată pe site-ul consilium.europa.eu

Mai mult decât atât, UE a impus sancțiuni suplimentare în cadrul lanțului valoric al flotei-fantomă. Printre măsurile din pachet se numără includerea pe listă a societății Litasco Middle East DMCC, cu sediul în Emiratele Arabe Unite, una dintre principalele întreprinderi care fac posibilă activitatea flotei-fatomă a Lukoil.

Alte măsuri adoptate

Au fost impuse sancțiuni împotriva a 69 de persoane, inclusiv împotriva unor furnizori de criptoactive și s-a dispus și o interdicție de acces în port pentru alte 117 nave din flota-fantomă a Rusiei.

De asemenea, s-au interzis tranzacțiile cu alte cinci bănci ale Moscovei și cu mai multe bănci din țări terțe.

Trebuie precizat că s-a adoptat inclusiv interzicerea utilizării de către operatorii din UE a sistemului național al Rusiei de carduri de plată (Mir) sau a sistemului de plăți mai rapide (SBP).

Consiliul Uniunii Europene a subliniat un aspect important: „UE rămâne pregătită să intensifice presiunea asupra Rusiei, inclusiv prin adoptarea de sancțiuni suplimentare”.

NU RATA: Dacă atacă România, Putin va trăi un adevărat coșmar! Mark Rutte amenință: „Reacția noastră ar fi devastatoare”

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri