UE interzice vânzarea motorinei în statele uniunii. A fost anunțată data limită pentru mașinile care folosesc acest combustibil

Autor: Alexandra Iana, redactor

Publicat: 18-04-2024 10:21

Actualizat: 20-04-2024 17:08

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Uniunea Europeană impune reguli extrem de dure!  Ușor, ușor, combustibilii tradiționali precum motorina și benzina  vo fi interziși. Deja, un calendar în această privință a fost stabilit.


Tradiționalii combustibili vor fi obligați să facă loc mașinilor electrice și altora alimentate cu energie regenerabilă, conform recent aprobatul Euro 7, ce prevede noile reglementări privind combustibilii fosili.

Noile norme Euro 7 au fost adoptate


Parlamentul European a adoptat noile norme Euro 7
pentru vehicule ce urmează să intre în vigoare în anul 2027.  Însă, de precizat este faptul că, cea mai drastică măsură este că, din  2035 nu va fi permisă comercializarea vehiculelor alimentate cu benzină sau motorină în toate statele membre.

Noile legi ale Uniunii Europene au scopul de a promova utilizarea mașinilor electrice și a vehiculelor alimentate cu energie mai puțin poluantă, așa cum este combustibilul cu hidrogen.

Un al plan al Uniunii este de a reduce și mai mult motoarele cu ardere convențională, motiv pentru care a fost deja stabilit un calendar pentru ca benzina si motorina sa nu mai fie comercializate pe șoselele din UE.

Citește și: Depășirea pe linie continuă, permisă în România! În ce condiții pot efectua șoferii o astfel de manevră

Care vor fi limitele de emisie


Euro 7 nu prevede schimbarea timpului și a distanței la care trebuie menținute limitele de emisie, care ar trebui să fie sub 80 mg/km de NOx, timp de 10 ani și 200.000 de kilometri.

De asemenea, se prevede  pentru prima dată și un regulament ce au în vizor particulele emise atât de anvelope, cât și de frâne.

Aceste măsuri sunt doar o parte din pașii pe care îi vor avea de parcurs europenii pentru  o mobilitate mai durabilă.

Așa cum precizam anterior, cea mai dură măsură luată de Parlamentul European este că  din 2035 nu va fi permisă comercializarea vehiculelor alimentate cu benzină sau motorină în toate statele membre, deci, doar unsprezece ani ne mai despart de acest moment,  scrie 20minutos.

Când va dispărea motorina din Uniunea Europeană


O lovitură puternică este faptul că motoarele diesel vor fi interzise în 2050, atunci când, conform Euro 7, d circulația mașinilor alimentate cu combustibili fosili va fi complet interzisă pe drumurile din toată Europa, inclusiv în România.

Foarte important este ca populația să fie încurajată să cumpere vehicule pur electrice, doar așa vor putea da roade planurile UE. În februarie 2024, vehiculele alimentate cu motorină au reprezentat aproape 56% din vânzări, față de aproape 1% pentru vehiculele pur electrice.

 
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri