Ultim moment! MAI a făcut anunțul privind pensiile militare

Autor: Cătălin Motea

Publicat: 16-12-2020 10:45

Actualizat: 16-12-2020 11:41

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) precizează miercuri că nu a existat, nu există şi nu se are în vedere intenţia de a promova, susţine ori elabora o iniţiativă legislativă în vederea modificării prevederilor legale privind sistemul pensiilor militare ori a condiţiilor legate de vârstă pentru accesarea acestui drept.


Precizările vin în contextul informaţiilor apărute în spaţiul public referitoare la modificarea condiţiilor de pensionare pentru angajaţii MAI, având în vedere acoperirea deficitului de personal.

"La nivelul Ministerului Afacerilor Interne nu a existat, nu există şi nu se are în vedere intenţia de a promova, susţine ori elabora o iniţiativă legislativă în vederea modificării prevederilor legale privind sistemul pensiilor militare ori a condiţiilor legate de vârstă pentru accesarea acestui drept. Aceasta este poziţia oficială a conducerii Ministerului Afacerilor Interne, asumată public şi susţinută inclusiv în cadrul declaraţiei de presă din data de 27 noiembrie", informează MAI, notează agerpres.ro


Citește și:

Anul 2021 vine cu vești proaste! Mii de români vor scoate mai mulți bani din buzunar



Document. Mutări la vârful Ministerului de Interne, în ianuarie 2021! Vor fi puși șefi plini la ‘Doi și-un sfert’ și DGA


Super veste pentru toți angajații acestei companii! Vor avea parte de o primă de Crăciun de 500 de euro

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri