De-a dreptul scandalos! Podul peste Siret, de la Luțca, județul Neamț, s-a prăbușit. Totul s-a întâmplat la doar 9 luni după ce a fost reparat.
Presa locală a avertizat că sunt proleme cu podul respectiv încă de acum 9 luni, însă nimeni nu a luat măsuri.
„Breaking News! S-a rupt podul lui Arsene, de la Luțca!
august 2020: Podul de la Luțca intră în reparații capitale după 30 de ani de exploatare. Valoarea investiției: 8,3 milioane de lei, lucrări executate de Darcons SRL.
noiembrie 2021: Podul de la Luțca se redeschide.
"Dragi nemțeni, vă garantez că zeci de ani, podul de la Luțca nu va mai reprezenta vreo problemă pentru participanții la trafic. Zilele trecute s-a făcut testul de rezistență pe pod și avem garanția că rezistă unei greutăți de 340 de tone." a spus Ionel Arsene, președintele CJ Neamț, cu această ocazie.
9 iunie 2022: Podul de la Luțca s-a prăbușit!
În urmă cu 9 luni, Roman TV avertizase că podul are probleme de structură”, transmite RomanTV, pe Facebook.