Capitalei și polițiști din cadrul I.P.J. Ilfov s-au deplasat la domiciliile celor 3 persoane vizate, precum și în locurile pretabile a se afla acestea. Față de cei doi bărbați a fost pusă în aplicare măsura, urmând a fi încarcerați. Femeia nu a fost găsită la domiciliu sau la adresele cunoscute, fapt pentru care a fost declanșată procedura pentru punerea în urmărire.
Facem precizarea foarte clară că persoana care nu a fost depistată nu avea dispuse măsuri preventive sau interdicții. Imediat după primirea documentelor la nivelul Poliției Capitalei, în jurul orei 15.30, s-au efectuat verificări, în urma cărora a reieșit că aceasta a părăsit teritoriul României, în cursul acestei dimineți, anterior momentului pronunțării de către instanță a sentinței definitive.
Reiterăm faptul că, până astăzi, la momentul pronunțării instanței, nu erau dispuse măsuri preventive sau interdicții. Se continuă activitățile specifice, pentru depistarea și încarcerarea persoanei.


















