Ultima oră! Fostul premier italian Silvio Berlusconi a murit la vârsta de 86 de ani

Autor: Ion Motea

Publicat: 12-06-2023 12:14

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Ultima oră! Miliardarul și politicianul italian Silvio Berlusconi a murit la spitalul San Raffaele din Milano la vârsta de 86 de ani.


 

El se întorsese vineri la spital după o lungă spitalizare - de 45 de zile - care s-a încheiat în urmă cu câteva săptămâni, din cauza unei pneumonii și a unei forme de leucemie, scrie Corriere della Sera, conform hotnews.ro.

Dimineața, fratele său, Paolo, și copiii săi s-au grăbit să ajungă la spital, unde se afla deja Marta Fascina, notează publicația italiană.




Medicii săi au dezvăluit că suferea și de leucemie cronică



Fostul premier italian fusese internat recent în prestigiosul spital pentru a trata o stare de slăbiciune legată de o infecție pulmonară, dar medicii săi au dezvăluit că suferea și de leucemie cronică.


Starea de sănătate a lui Berlusconi s-a deteriorat considerabil în ultimii ani, cu intervenții chirurgicale pe cord deschis în 2016 și numeroase internări în spital de când a contractat COVID-19 în urmă cu trei ani.


A fost prim-ministru în 1994-1995, 2001-2006 și 2008-2011 și, deși nu are un rol direct în guvern, partidul său Forza Italia este membru al coaliției de dreapta a premierului Giorgia Meloni.


Cariera sa a fost, de asemenea, marcată de scandaluri și probleme juridice, care în ultimul deceniu au fost mai ales dosare privind faimoasele sale petreceri sexuale „Bunga Bunga".


Octogenarul, a cărui parteneră Marta Fascina era cu 53 de ani mai tânără decât el, a provocat un nou scandal în decembrie 2022, când le-a promis jucătorilor echipei sale Monza, înainte de un meci, că va aduce un „autobuz plin de prostituate" în vestiar dacă vor câștiga.

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri