Ultimatumul lui Ilie Bolojan pentru șefii instituțiilor din subordinea Guvernului. Cât timp mai au la dispoziție pentru reorganizarea activității

Autor: Dragos Stefanescu

Publicat: 13-08-2025 18:48

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Miercuri, 13 august 2025, la Palatul Victoria a avut loc o întâlnire între premierul Ilie Bolojan și reprezentanții instituțiilor aflate în subordinea Guvernului. Discuțiile au avut ca teme principale reorganizarea activității acestor instituții și reducerea cheltuielilor de personal. Cu această ocazie, premierul a reamintit că termenul pentru implementarea acestor măsuri se apropie cu pași repezi.

Premierul Ilie Bolojan s-a întâlnit miercuri cu reprezentanții instituțiilor din subordinea Guvernului, pentru a discuta despre măsurile privind reorganizarea acestora. La întâlnire au participat vicepremierul Marian Neacşu, secretarul general al Guvernului Ştefan-Radu Oprea şi şeful Cancelariei Prim-Ministrului, Mihai Jurca.

„Premierul Ilie Bolojan a avut astăzi, la Palatul Victoria, o întâlnire de lucru cu reprezentanţii celor 36 de instituţii subordonate Guvernului, pe tema măsurilor de reorganizare, reducere a cheltuielilor de personal şi îmbunătăţire a activităţii acestora”, se arată într-un comunicat de presă emis miercuri de Guvern.

Ilie Bolojan așteaptă măsurile de reorganizare a instituțiilor din subordinea Guvernului

Cu ocazia întâlnirii de la Palatul Victoria, Ilie Bolojan le-a transmis reprezentanților instituțiilor din subordinea Guvernului că măsurile fiscale pe care le pregătește Executivul vizează trei direcții principale, și anume: reducerea cheltuielilor de funcționare, inclusiv a cheltuielilor de personal, creșterea eficienței colectării veniturilor bugetare și prioritizarea investițiilor.

De asemenea, premierul le-a cerut instituțiilor din subordine să prezinte până pe data de 22 august propuneri de reducere a cheltuielilor, astfel încât, la finalul lunii, Guvernul să vină cu un pachet legislativ privind reorganizarea tuturor instituțiilor. 

„Reducerea cheltuielilor de funcționare înseamnă ca fiecare instituție să-și stabilească personalul necesar și indicatorii de proiect, astfel încât să oferim servicii mai bune cetățenilor. Lucrăm la un pachet de reglementări care prevede reducerea cheltuielilor de personal atât în administrația locală, cât și în cea centrală.

Vă rog să faceți un calcul corect. Oamenii trebuie să rămână pe posturi în funcție de două criterii: performanță și responsabilitate.”, a declarat premierul Ilie Bolojan.

(VEZI ȘI: George Simion dinamitează coaliția de guvernare. Planurile liderului AUR ar putea aduce o schimbare radicală pe scena politică românească)

Urmează reduceri masive de personal

În urmă cu câteva zile, Ilie Bolojan a anunțat că în cadrul instituțiilor de stat vor fi făcute disponibilizări, numărul angajaților fiind prea mare în multe cazuri.

„Din punctul meu de vedere, în multe instituţii avem personalul supradimensionat, inclusiv în administraţia publică locală şi acolo unde numărul de angajaţi depăşeşte calculul corect, e foarte probabil să avem reduceri de personal.

Din punctul meu de vedere, un lucru important este că atunci când dimensionezi numărul de angajaţi într-o instituţie publică, că este centrală, că este locală, să-l calculezi corect şi oamenii raţionali ştiu că dacă faci asta, atunci trebuie să-i ţii pe oamenii care sunt buni, pentru că altfel nu-ţi poţi face treaba şi vei ajunge să răspunzi pentru faptul că instituţia ta nu livrează serviciile către cetăţeni aşa cum se cuvine”, a spus premierul.

(NU RATA: Noile măsuri fiscale ale Guvernului Bolojan, din pachetul 2. Ministrul Finanțelor vine cu date în premieră, ce se va alege de banii românilor din toamnă)

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri