Ultimele noutăți despre DESCENTRALIZARE

Autor: Anca ANDREI, Redactor șef

Publicat: 18-10-2016 06:33

Actualizat: 18-10-2016 13:59

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Strategia generală de descentralizare în contextul Cartei europene a autonomiei locale a constituit unul dintre principalele subiecte dezbătute luni, 17 octombrie a.c., în cadrul Adunării Generale a Asociaţiei Municipiilor din România (AMR).


Vezi și DNA a încasat o LOVITURĂ de proporții, ajutată de SRI


Prezent la eveniment, viceprim-ministrul Vasile Dîncu, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, a prezentat avantajele descentralizării, principiile generale şi obiectivele strategiei, precum şi competenţele propuse pentru descentralizare: „În cadrul acestui proiect, am încercat să ne concentrăm pe piatra de încercare a descentralizării, şi anume pe transferul de competenţe din administraţia publică centrală în cea locală, dar şi pe trasarea direcţiilor de acţiune la nivelul fiecărui minister implicat în procesul de descentralizare, în funcţie de domeniile de competenţă: agricultură, cultură, turism, mediu, sănătate, educaţie – activităţi extraşcolare, tineret şi sport.”


Strategia generală de descentralizare a fost aprobată în Comitetul Tehnic Interministerial pentru Descentralizare (CTID) în luna septembrie a.c. Este vorba despre documentul-cadru care stabilește direcțiile strategice ale Guvernului cu privire la transferul de competențe de la nivel central la nivel local, în acord cu prevederile Programului de Guvernare. Din Comitet fac parte și structurile asociative ale administrației publice locale.


Vezi și GAFĂ de proporții! Alina Gorghiu, făcută praf de o renumită profesoară universitară


Viceprim-ministrul Vasile Dîncu a vorbit şi despre faptul că, la nivelul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, se află în lucru o serie de propuneri de modificări legislative şi noi acte normative care vizează domeniul administraţiei publice. Este vorba, de exemplu, despre Legea nr. 2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului României, Codul administrativ al României, Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici etc.


În virtutea transparenței și a bunei colaborări cu administrația publică locală, toate aceste modificări se vor face cu consultarea structurilor asociative, a precizat Vasile Dîncu: „Am finalizat acest proiect, este în analiza internă. MDRAP a terminat în principiu toate observațiile. Urmează să vă trimitem Codul administrativ și dumneavoastră pentru discuții, pentru observații și să-l punem în discuții interministeriale”. „Am lucrat destul de bine și cu Agenția Națională de Integritate și cu alte instituții din domeniul reglementarii juridice, astfel încât în acest cod cred că exista un capitol de incompatibilități care este destul de clar și care cred că luminează o parte din ceea ce era ambiguu în legislație până acum și cred că va fi un ghid foarte bun pentru activitatea viitoare din zona administrației”, a mai adăugat ministrul dezvoltării regionale și administrației publice.


Vezi și Ordinul primit de Gabriel Oprea în privința lui Gigi Becali


Vasile Dîncu a vorbit și despre necesitatea de a continua inițiativele în domeniu: „Sper că următorul Guvern va reuşi să ducă mai departe aceste proiecte şi că dumneavoastră, în calitate de aleşi locali, veţi sprijini guvernarea viitoare în aceste demersuri, întrucât cred că guvernările locale pun în practică interesele naţionale”.


Asociaţia Municipiilor din România a fost înfiinţată în anul 1990, în vederea promovării şi protejării intereselor comune ale autorităţilor administraţiei publice locale, pentru soluţionarea şi gestionarea nevoilor publice în numele şi pentru interesul colectivităţilor locale. AMR include, în prezent, 103 municipii (practic, toate municipiile din România), precum şi cele 6 sectoare ale Municipiului Bucureşti, având, în total, 109 membri.

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri