Umbra din cariera lui Cătălin Cîrstoiu, candidatul PSD-PNL la primăria Capitalei. Cum a devenit medic primar, înainte de finalul rezidențiatului

Autor: Luciana Polite

Publicat: 20-03-2024 08:56

Actualizat: 20-03-2024 09:01

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Cătălin Cîrstoiu este candidatul PNL-PSD pentru primăria Capitalei și medic ortoped. Mai mult de atât, a reușit să fie decan la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”. Totuși, în spatele carierei de succes, ar avea scheletele sale în dulap și nu este vorba de cele de la anatomie. 


Favoritul coaliției ocupă funcția de manager la Spitalul Universitar de Urgență din București, încă din martie 2020. Este și profesor universitar, dar trecând peste părțile bune cu care va ieși în campanie, există și o latură ascunsă, de care poate că mulți români, în special bucureșteni, au uitat.

Scheletele din dulapul lui Cătălin Cîrstoiu


Sunt 8 ani de la tragedia Colectiv
, în care au murit 64 de suflete nevinovate. 186 de persoane au fost rănite în incendiul de la clubul bucureștean, dintre care 146 au fost spitalizate. În sistemul sanitar românesc, numărul de 26 de victime a crescut cu 38. Cătălin Cîrstoiu se lăuda, la vremea aceea, cu cât de bine sunt îngrijiți supraviețuitorii de la Spitalul Municipal
, unde era manager, dar realitatea a demonstrat contrariul.

Trecând peste pata neagră care va rămâne pe veci în sănătatea românească, medicul și soția sa predau la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”. Amândoi au fost studenți ai instituției de învățământ. Culmea este că în anul 1999, își terminau studiile, iar în 2000, dădeau examenul de rezidențiat. Ea la ginecologie, el la ortopedie. Programul aveau să-l înceapă în 2001.

CITEȘTE ȘI: Gabriela Firea, victimizare continuă după ce a fost scoasă din lupta pentru Primăria Capitalei! Declarațiile lacrimogene ale liderului PSD!

Medic primar fără rezidențiat finalizat


Conform Ordinului MS nr. 254 din 4 aprilie 2000, rezidențiatul durează 5 ani pentru ginecologie și 6 ani pentru ortopedie. Monica ar fi trebuit să termine rezidențiatul pe 1 ianuarie 2006, iar actualul candidat la primăria Capitalei, pe 1 ianuarie 2007, dar situația a luat o întorsătură neașteptată

Cătălin Cîrstoiu este fiul lui Ion Cîrstoiu care, în anul 2004, era deputat de Argeș. Se poate vedea de aici înclinația lui spre politică. În anul precizat, după 3 ani și jumătate de rezidențiat, atât el, cât și soția sa, devin medici primari. Pentru cei care nu sunt în domeniu, precizăm că un medic primar este doar cel care și-a terminat rezidențiatul.

Ordinul MS nr. 1.138 din 15 septembrie 2004 anunța clar că trebuie să facă dovada a „minimum 5 ani de specialitate, dar se pare că există „excepții”. Bineînțeles, nu pentru toată lumea.

Din 2006, respectiv 2007, cei doi au devenit șefi de lucrări la UMF „Carol Davila”, fiind declarați „medici primari” printr-o „minune”.

Întreaga poveste a fost arătată de Ziarul Curentul, în anul 2019.

CITEȘTE ȘI: Managerul Spitalului Universitar de Urgență din București: ‘Dacă spitalul scrie ‘Deces’, rândul alocat pacientului rămâne verde. El devine roșu doar dacă DSP intră pe CNP-ul respectiv’

 
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri