Andra Migiu a fost numită, luni, 24 mai, în funcția de secretar de stat la Ministerul Sanatații printr-o decizie a prim-ministrului Florin Cițu.
Decizia a fost publicată, luni, în Monitorul Oficial.
Andra Migiu este socotită drept o bancheră de succes și angajata Băncii Europene de Investiții de cinci ani și jumătate. Ea trăiește de aproape 6 ani in capitala Luxemburgului.
Pe pagina personală de Facebook lipsesc informațiile cu privire la studii sau la activitatea de la locul de muncă, dar apare o îndrumare către public de a semna adeziunea partidului PLUS al lui Dacian Cioloș și Vlad Voiculescu, deci putem desprinde concluzia că este membru de partid și nu a obținut funcția pe anumite competențe profesionale.
O altă nuanță de mister care se păstrează în jurul noului secretar de stat de la Ministerul Sănătății este lipsa CV-ului personal de pe pagina instituției.
"Am ajuns acum in Bucuresti, abia de doua ore, iar maine va fi prima mea zi de munca la minister. Pe toata perioada in care voi fi la Ministerul Sanatatii m-am autosuspendat de la BEI. In felul acesta, ma voi putea concentra exclusiv pe ceea ce am de facut aici", a declarat Andra Migiu,pentru cei de la Ziare.com.


















