Serviciile de salvare ale Norvegiei au anunțat că un avion militar american care participa la un exercițiu NATO a fost dat dispărut vineri. Un echipaj de patru persoane se afla la bord în momentul dispariției, scrie agerpres.ro
"Un avion militar american, US OSPREY, a fost dat dispărut la orele 18.26 (17.26 GMT) la sud de Bodo" (nord), au indicat serviciile de salvare (HRS) din Norvegia de Nord într-un comunicat în care se precizează că în regiune condiţiile meteo au fost proaste.
Patru persoane se aflau la bordul aeronavei în misiune de antrenament în cadrul Exercise Cold Response, care implică 200 de avioane şi aproximativ 50 de nave.
"La orele 21.17, s-au făcut descoperiri din aer (în zona dispariţiei) la Gratadalen, în Beiarn. Din cauza condiţiilor meteo, nu a fost posibil să coborâm la faţa locului", a indicat comunicatul, adăugând că serviciile de salvare sunt pe drum.
"Nu suntem la locul incidentului, deci că nu ştim nimic despre cele patru persoane care se aflau la bord. Dar ştim că este locul unei prăbuşiri", a declarat un purtător de cuvânt al HRS, Jan Eskil Severinsen, pentru televiziunea publică NRK.
Exerciţiul Cold Response 2022 îşi propune să testeze capacitatea Norvegiei de a primi întăriri externe în cazul unei agresiuni din partea unei ţări terţe, în conformitate cu articolul 5 din Carta NATO care îi obligă pe membrii săi să vină în ajutorul unuia dintre ei, informează agerpres.ro
Un avion militar al NATO a fost dat dispărut în nordul Norvegiei! Patru militari se aflau la bordul aeronavei
Trending

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale

16:06Actual
Câte animale ai voie să ți în apartament, chiar dacă ești proprietar. Pot fi trecute și la întreținere, la plată

circa 1 oră în urmăActual
Costurile ascunse ale utilizării zilnice a mașinilor pe combustibili fosili: impact social, economic și asupra sănătății

circa 1 oră în urmăActual
Supermarketul care taie 70% din prețuri pentru Paște. Magazinul produselor de 1 leu intră în competiție cu Carrefour, Lidl, Mega Image și alți giganți
Articole Similare

19 marExterne
Afacerea care l-a adus în clubul miliardarilor pe un puști, fără să muncească deloc. Tânărul s-a lăsat de facultate în pandemie, iar acum are 1,2 miliarde

15 marExterne
Noul Dubai din Europa. Destinația de vacanță preferată de tot mai mulți turiști bogați

15 marExterne
Încă o țară europeană îi întoarce spatele lui Donald Trump. De ce avioanele militare americane nu vor putea survola spațiul aerian al acestui stat

15 marExterne
Tatăl Melaniei Trump făcea afaceri din vremea comunismului. A început să pozeze pentru revistele de modă de la 16 ani

14 marExterne



