Un celebru economist trage semnalul de alarmă! Ce se va întâmpla în România odată cu introducerea salariului minim european

Autor: Alexandra Iana, redactor

Publicat: 25-06-2024 13:07

Actualizat: 25-06-2024 15:28

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

 De la 1 iulie, salariul minim se va majora de la 3.300 de lei la 3.700 de lei, majorare de care vor beneficia 1,8 milioane de angajați. Economistul Radu Nechita, profesor la UBB a vorbit despre această măsură și a explicat ce se va întâmpla în România.


Acesta atrage atenția și spune că, pe termen lung, această măsură,  dacă este luată fără a fi corelată cu productivitatea, poate fi extrem de periculoasă.


 

 ,,Înainte de toate, trebuie să înțelegem că este vorba despre o procedură europeană de determinare a salariului minim nu de un salariu minim unic la nivel european. Și aici apare imediat întrebarea: dar de ce să nu avem un singur salariu minim la nivelul UE? Care să fie? Cel de 477 euro/lună, din Bulgaria sau cel de 2.571 euro/lună din Luxemburg? Chiar așa, dacă salariul minim este o decizie politică, de ce nu stabilesc politicienii salariul minim peste tot la 2571 euro/lună? Pentru că până și cel mai ignorant politician, împreună cu cel mai ignorant alegător median intuiesc că o astfel de măsură ar împinge în șomaj o mulțime de angajați (care nu au o productivitate lunară superioară acestei valori) și în faliment firmele care ar fi menține angajați plătiți peste nivelul productivității lor.

Același efect se produce oricând un salariu minim peste nivelul productivității este impus prin decizie politică. Diferă doar amploarea efectelor, în funcție de cât de mare este diferența dintre nivelul minim legal și productivitate. Iar acest lucru este adevărat indiferent dacă măsura este luată de autoritățile naționale sau de cele europene. ” a spus Radu Nechita pentru adevarul.ro

Citește și: Cardurile vor dispărea! Apare un nou sistem de plăți începând cu 2 iulie

Cum ar afecta introducerea unui salariu minim european poziția României pe piața muncii din UE


Economistul a explicat și cum va fi privită România, pe piața muncii din UE, odată cu introducerea unui salariu minim european, mai ales în ceea ce privește migrația forței de muncă și competitivitatea
,,Este impropriu să vorbim despre competitivitate unei țări altfel decât în sensul de atractivitatea mediului său de afaceri: nu țările sunt în concurență, ci firmele. Nu există o singură piață a muncii: angajatul necalificat nu concurează pe aceeași piață cu lucrătorul calificat, plătit cu de 5 sau 10 ori salariul minim pe economie. Altfel spus, lucrătorul cu salariul aproape de nivelul minim dintr-un sector industrial sau agricol precum și firma care-l angajează vor fi mai afectați decât cel de pe anumite zone din IT sau din domeniul medical.

Pe scurt, ca urmare a acestui nou mod de stabili salariul minim, atractivitatea României pentru investitorii străini este mai redusă în anumite domenii fără ca atractivitatea în alte domenii să fi sporit.

Efectul asupra migrației este mai greu de intuit: ce vor face lucrătorii care vor fi concediați de o firmă care se mută în Bulgaria, Turcia sau Republica Moldova? Vor pleca în Spania? Sau, comparând salariul minim de la noi cu cel din Spania, vor lua decizia de rămâne în țară pe ajutor de șomaj sau diverse alocații sociale? Nu dispun de suficiente date pentru a putea răspunde la această întrebare. ” a mai  spus Radu Nechita pentru adevarul.ro

Citește și: Deciziile de recalculare a pensiilor urmează să ajungă la beneficiari! Ce se întâmplă în cazul în care poștașul nu va găsește acasă

 
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri