Un colos al industriei noastre revine sub umbrela statului român. Romgaz intră într-o tranzacţie cu impact la nivel european

Autor: Marius Pitaru

Publicat: 28-02-2025 11:13

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Guvernul României intenționează să răscumpere un un colos al industriei noastre. Romgaz a anunțat că este interesat de achiziția combinatului Azomureș, care produce îngrășăminte chimice procesând gaze naturale.

Marcel Ciolacu a confirmat posibila tranzacţie.

Soluţie pentru agricultorii români

Premierul a spus că susține această inițiativă, precizând este cea mai bună soluție pentru agricultorii români. Azomureș este deținut de către elvețienii de la Ameropa.

„Este o analiză complexă, în sensul în care nu ne uităm la un singur combinat, ne uităm la piața de îngrășăminte din România. Automat, un producător de gaze naturale ar avea o sinergie interesantă cu un astfel de activ.

În acest moment, suntem într-o perioadă incipientă. Urmează să avem un consultant care să ne ajute să facem acel studiu de piață”, a declarat Răzvan Popescu, directorul general al Romgaz, miercuri, în conferința ZF Power Summit.

Citiţi şi: Apar noi locuri de muncă în România. Un gigant german investeşte 200 de milioane de euro şi caută angajaţi. Unde se deschid fabricile

Puterea combinatului Azomureș

"Repatrierea" combinatul Azomureș ar putea fi o mare lovitură chiar la nivel european. Este cel mai mare producător de îngrășăminte chimice din România și, totodată, cel mai mare consumator de gaze, utilizând 10% din consumul național când funcționează la capacitate maximă.

Combinatul a fost închis la finele anului 2021, din cauza prețului prea mare al gazelor, care este materie primă în procesul de producție a îngrășămintelor. Redeschis în 2023, a funcţionat cu întreruperi de atunci.

Citiţi şi: Statul cumpără cel mai mare combinat din România. Există mandat politic și de securitate națională

Tranzacţia cu Azomureș este binevenită şi în contextul în care ultimele ninsori au căzut exact în zonele cu mare deficit de apă după seceta de anul trecut, astfel că s-au creat premisele pentru un an agricol foarte bun.

„Iar o altă veste importantă este că Romgaz vrea să preia cel mai mare producător de îngrășăminte chimice din țară. Susțin total proiectul, este cea mai bună soluție pentru agricultorii noștri”, a afirmat Marcel Ciolacu.

Abia au început tatonările

Răzvan Popescu, directorul general al Romgaz, a subliniat, în intervenția sa, că analiza e la început.

“E o analiză puțin mai complexă, în sensul în care nu ne uităm numai la un combinat sau la un singur combinat, ci ne uităm la piața de îngrășăminte din România.

Automat, un producător de gaze naturale ar avea, să spunem, o sinergie interesantă cu un astfel de activ. În acest moment suntem într-o perioadă incipientă, urmează să avem un consultant care să ne ajute să facem acest studiu de piață și să evaluăm mai mult terenul”, a spus Popescu.

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri