Un constructor prezent de 30 de ani pe piața poloneză vine în România. Compania își lansează operațiunile în țara noastră, Bucureștiul fiind locul în care se sparge gheața

Autor: Alexandru Dumitrache

Publicat: 18-01-2026 15:52

Article thumbnail

Sursă foto: LinkedIn

Constructorul Dekpol Budownictwo, din Polonia, se extinde în afara țării, sosind în România. Compania a semnat un contract pentru lucrările de proiectare aferente unui parc logistic de mari dimensiuni din București. Practic, în acest mod, polonezii își lansează operațiunile pe piața românească.

Dekpol Budownictwo face parte din Grupul Dekpol, cu prezență de 30 de ani în Polonia. Compania, specializată în construcția de clădiri industriale, logistice, comerciale și publice, este clasată în Top 15 entități din sectorul de construcții, arată Deloitte.

Dekpol Budownictwo apare în România. Directorul operațional a oferit o reacție

Proiectul - implementat utilizând formula Design and Build - menționat vizează un parc logistic de 20.000 de metri pătrați. Contractul a fost semnat cu un dezvoltator internațional, informează presa poloneză, vestea fiind preluată de Profit.ro.

Piotr Skoraczewski, directorul operațional al companiei, totodată membru al Consiliului de Administrație al Dekpol Budownictwo, a spus că proiectul este sinonim cu „primul pas semnificativ către lansarea operațiunilor pe piața românească și este în concordanță cu strategia de dezvoltare implementată constant de companie și cu diversificarea geografică”.

Înainte de acest pas, o analiză amănunțită a condițiilor locale a fost întocmită. Echipa numită de polonezi a realizat studii de piață, a luat legătura cu unii consilieri tehnici și a trasat parteneriate cu birouri de design.

Țara noastră deschide calea pentru polonezi

Proiectul din România este o bornă semnificativă și poate conduce către dezvoltarea ulterioară a operațiunilor internaționale ale Dekpol Budownictwo.

„Acest proiect confirmă faptul că pregătirea constantă, buna organizare a muncii și colaborarea între echipe ne permit să atingem eficient obiective ambițioase, chiar și dincolo de piața noastră actuală.

Acesta este un pas important care ne oferă o experiență reală și o bază solidă pentru dezvoltarea ulterioară”, a comunicat și Marta Majcher, șefa Departamentului de Design și Construcție din cadrul Dekpol Budownictwo

Detalii importante despre firmă

Pe site-ul companiei se arată că polonezii se mândresc „cu o experiență bogată și o echipă calificată de specialiști, printre care se numără ingineri, proiectanți, operatori, lucrători specializați în construcții”, fapt ce permite realizarea în totalitate a lucrărilor.

Dekpol Budownictwo deține propriul parc de utilaje pentru lucrări de terasamente și infrastructură rutieră, alcătuit din mai bine de 100 de unități de echipamente de ultimă generație.

Firma are 400 de angajați, bazându-se pe serviciile a 200 de ingineri, și 30 de proiecte în desfășurare. La nivel mare, grupul are 1.300 de salariați.

NU RATA: Rețeaua de magazine din România intră în Contakt cu piața din Cehia. Liderul comerțului de accesorii pentru telefoane mobile ajunge în Praga

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri