Partidul Social Democrat a rămas fără un membru în grupul parlamentar, după ce deputatul Daniel Florea a informat, luni, Biroul permanent al Camerei, că demisionează și că va activa ca parlamentar neafiliat, scrie news.ro
Pe 1 septembrie, deputatul Daniel Florea, fost primar al Sectorului 5, a anunţat pe Facebook, că demisionează din partid, el precizând că nu doreşte să candideze la alegerile locale parţiale din acest sector, dar că nu este de acord ca PSD să sustină un candidat fără activitate politică în PSD sau, eventual, un reprezentant al unui alt partid.
„01.09.2022- Astăzi, am demisionat din Partidul Social Democrat. Este o decizie asumată, gândita îndelung şi în deplină conformitate cu principiile mele personale, profesionale şi politice. Nu plec la alt partid”, scrie deputatul pe Facebook.
El continuă: „Nu candidez şi nu am avut niciodată intenţia de a candida la alegerile locale partiale pentru funcţia de Primar al Sectorului 5, din partea niciunui partid. Dar nu sunt de acord ca PSD să susţină un candidat fără activitate politica în PSD sau, eventual, un reprezentant al unui alt partid”.
Daniel Florea a fost primar la Sector 5, la alegerile locale din 2020 acesta fiind învins de Cristian Popescu Piedone. Ulterior, el a intrat în Parlament, ca deputat, pe listele PSD Bucureşti.
După decizia definitivă de condamnare a lui Cristian Popescu Piedone în dosarul Colectiv, la Sectorul 5 urmează să se organizeze alegeri locale parţiale, pentru alegerea primarului. Cristian Popescu Piedone anunţa, după condamnare, că fiul său va candida pentru a-i continua proiectele la Primăria Sectorului 5. Vlad Popescu Piedone este deputat PSD de Suceava, scrie news.ro
Un deputat a demisionat din grupul parlamentar al PSD: Este o decizie asumată
Trending

23:00Actual
Lista mașinilor pe care nu vei mai putea să le conduci în România. Ce se vor face șoferii

07:00Entertainment
Ce s-a ales de vila lui Alexandru Arșinel din stațiunea 2 Mai. Proprietatea este acum a copiilor, Bogdan și Cristian

22:30Actual
Poliția îți poate lua permisul auto, chiar dacă ai dreptul să conduci. Cazul pe care mulți nu-l cunosc

11:30Economie
Impozite mai mari cu până la 70% pentru locuințe. Ce modificări intră în vigoare din 2026

11:00Economie
ANAF începe să stabilească taxele din oficiu. Cine primește decizii de impunere

08:00Social
Toți românii cu pensii private sunt vizați. Ce se întâmplă cu banii lor, în această perioadă

08:30Economie
Servicii medicale gratuite, chiar dacă nu ești asigurat. Unde și cum poți beneficia, prin programe sociale

06:30Horoscop
Horoscop financiar 10 august: ce îți rezervă astrele

09:30Economie
Inflația rămâne aproape de 10%. Românii plătesc cu 60% mai mult la curent și cu 25% mai mult la cafea

12:30Economie
INS confirmă creșterea economică de 0,8% la semestru. PIB a ajuns la 248,5 miliarde de lei
Articole Similare

23:30Actual
Românii care vor fi obligați să achite 10% la CAS din august, la concediile medicale. Se schimbă regulile

23:00Actual
Lista mașinilor pe care nu vei mai putea să le conduci în România. Ce se vor face șoferii

22:30Actual
Poliția îți poate lua permisul auto, chiar dacă ai dreptul să conduci. Cazul pe care mulți nu-l cunosc

22:00Actual
Banii din sistemul de sănătate "dispar" pe aceste 2 cheltuieli nejustificate. Șeful CNAS, dezvăluiri neașteptate

21:30Actual



