Deputatul PNL Marian Crușoveanu a susținut marţi că în România trebuie modificată legislaţia şi să tindem spre zero alcool în rândul conducătorilor auto, precizând că media de alcoolemie admisă la nivelul ţărilor europene este de 0,05 la mie, în timp ce, în țara noastră, este 0.08 la mie, scrie news.ro
”Este obligatoriu să adoptăm cât mai repede noua Strategie naţională de siguranţă rutieră, prin care putem să minimalizăm ororile pe care le pot face participanţii în trafic”, a spus deputatul în cadrul conferinţei internaţionale „Comportamentul uman în siguranţa rutieră 2022”
Marian Cruşoveanu a arătat că la nivelul ţării noastre, ”este necesară atât voinţă politică cât şi măsuri urgente în ceea ce priveşte îmbunăţirea legislaţiei în domeniu.
”Potrivit datelor oficiale, principalele cauze ale accidentelor rutiere grave, în România, sunt viteza neadaptată la condiţiile de drum, lipsa şi degradarea indicatoarelor şi a marcajelor rutiere, precum şi prezenţa alcoolemiei peste limita permisă în rîndul conducătorilor auto.
”În ceea ce priveşte alcoolemia conducătorilor auto, ţara noastră pare extrem de permisivă comparativ cu celelalte ţări europene. Dacă media de alcoolemie admisă la nivelul ţărilor europene este de 0,05 la mie, din păcate în România este 0.08 la mie, ceea ce ne indică faptul că trebuie să modificăm legislaţia şi trebuie să tindem spre zero alcool în rândul conducătorilor auto”, a spus el, scrie news.ro
Un deputat PNL cere ca media de alcoolemie admisă la nivelul țării noastre să fie modificată: România pare extrem de permisivă
Trending

09 febActual
Prăbușirea Elenei Băsescu EBA. Fiica cea mică a fostului președinte al României a dispărut din prim-planul vieții publice

09 febEntertainment
Unde lucrează sora lui Mircea Badea. Deși este plecată din România, Naty câștigă bani de la televiziunea unde este angajat și faimosul său frate

09 febActual
Prăjiturile de lux ale Dacianei Sârbu, fosta soție a lui Victor Ponta. Fosta europarlamentară are o cofetărie de fițe

09 febActual
Salariul ospătarilor de la Guvern a dispărut. Ilie Bolojan nu mai dă mese după ședințele de la Palatul Victoria

09 febActual
Ziua Z pentru Călin Georgescu. Fostul candidat la prezidențiale află azi dacă va fi judecat pentru propagandă legionară

09 febActual
Cine este, de fapt, patronul Prima TV. Are legături strânse cu omul care a creat gigantul Digi România

09 febActual
Salariile pe care le încasează farmacistele de la Farmacia Tei, mai mari decât la Dr. Max sau Catena. Contează și câtă experiență au

09 febActual
Scenariu negru pentru educația din România. Rectorul Universității Politehnica Timișoara lansează avertismente

09 febActual
Tramvaiul groazei din București. Vagoanele Imperio se expun unor riscuri majore când circulă în această zonă a Capitalei

09 febActual
Capitala nu va avea Sală Polivalentă nouă. Visul bucureștenilor de a vedea evenimente într-o locație ultramodernă nu se îndeplinește
Articole Similare

09 febActual
Ce vechime se ia în calcul la pensie dacă ai lucrat part-time. Cum se calculează stagiul de cotizare

09 febActual
Greșeala din trafic care îi costă pe șoferi până la 1.300 de lei. Ce spune Codul Rutier despre circulația pe banda a doua

09 febActual
Românii au luat cu asalt ANAF ca să dialogheze cu Ana, noul chatbot al instituției. Ce a fost întrebat de 80% dintre români

09 febActual
Calendar reduceri 2026. Majoritatea supermarketurilor și magazinelor din România respectă aceste date pentru promoții speciale

09 febActual



