Un doctor distruge mitul despre șpagă! Gestul cu care a surprins o bunicuță

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 02-03-2019 23:10

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Un doctor din România a demolat mitul despre șpaga din spitale. Respectivul medic a descoperit un plic cu bani ascuns printre analizele din dosarul unei pensionare internată în spital. Fără să stea pe gânduri, cadrul medical a decis să înapoieze banii bătrânei bolnave.


Bătrânica ajuns la spitalul din Carei, județul Satu Mare, în urmă cu aproape o săptămână, pentru o consultație. Femeia i-a prezentat medicului toate actele medicale și a strecurat printre documente și un plic cu bani. Apoi s-a dus în salonul în care a fost internată.


Medicul nu a observat în acel moment gestul femeii și nici plicul cu bani, pe care l-a descoperit câteva ore mai târziu. Atunci s-a dus direct în salonul bătrânei și i-a restituit banii. Discuția dintre doctor și pensionară a fost relatată de un alt pacient internat în același salon.


„A dus plicul în salon unei bunicuțe înapoi, (țin să precizez că acest plic nu în buzunar a fost strecurat ci între acte, fără ca acest medic să observe), zicându-i: vă arat fluturașul meu de salariu, dacă cuponul dumneavoastră de pensie are suma mai mare decât salariul meu, atunci vă înțeleg gestul. Dar eu, credeți-mă, sunt plătit pentru munca mea. De acest gest de ce nu vorbește nimeni. Da, există și medici cu bun-simț. Da, avem asemenea medici, doctori la Carei. Sunt mândru că sunt careian”, a declarat bărbatul pentru
presasm.ro.


Vezi și

Kaufland provoacă un adevărat cutremur pe piață! Mutare în forță


Transformă-n aur tot ce ating! Lovitură uriașă dată de frații ‘Dedeman’


Mare atenție! Ce se întâmplă cu angajații care au fost concediați ilegal

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri