Un europarlamentar bulgar propune ca în cazul în care nu Bulgaria și România nu sunt acceptate în Schengen, granițele dintre cele două țări trebuie să cadă.
Declarația a fost făcută de Andrey Novakov pe postul Nova News. Potrivit acestuia, acțiunile comune ale Bulgariei cu România ar facilita construirea unui nou pod și punerea în funcțiune a unui bac pe Dunăre.
„Pentru fiecare zi pierdută la graniță, un camion pierde 200 de euro din banii proprietarului. Mulți dintre șoferi renunță la locul de muncă pentru că nu vor să stea la graniță. Sunt mii de încercări pe zi de a trece granița, e normal să existe acțiuni”, a explicat el.
Europarlamentarul a insistat pe eliminarea barierelor la punctele comune de trecere a frontierei încă din luna iunie.
"Propunerea mea este acea ca, în situaţia în care nu vom intra în Schengen, să rezolvăm în mod bilateral controalele la frontieră între Bulgaria şi România şi să ridicăm barierele (între cele două ţări) fără a încălca legislația europeană.
Acest lucru este posibil şi ar trebui să îl facem, inclusiv în semn de protest", a declarat Novakov în luna iunie, la un forum pe transport, digitalizare, orașe inteligente şi securitatea alimentară, organizat la Sofia.
Andrey Novakov a subliniat că nu sunt multe poduri peste Dunăre între Bulgaria şi România pentru că strategia României este aceea de a-şi dezvolta infrastructura spre vest, în direcţia Ungariei, şi nu în sud, spre Bulgaria, scrie antena3.ro
Un europarlamentar bulgar a găsit soluția salvatoare: Graniță deschisă între România și Bulgaria dacă nu intrăm în Schengen
Sursă foto: bugetul.ro
Trending

23 marEntertainment
Fiica lui Horia Moculescu, îngropată în datorii. Compozitorul i-a lăsat rate pe următorii 8 ani în loc de moștenire

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern
Articole Similare

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

21 marActual
Bani să-ți repari mașina dacă ai avarie din cauza unei gropi. Toți șoferii români au acest drept, doar trebuie să știe cum să-l folosească

21 marActual
Greșelile frecvente care duc la toxiinfecție alimentară. Recomandările ANSVSA pentru a preveni astfel de probleme

21 marActual
Se scumpesc produsele de bază în toate supermarketurile din România. Cresc prețurile la pâine, lapte și alte alimente

20 marActual



