Fostul cancelar german, Gerhard Schröder, a susținut că Vladimir Putin îşi doreşte o soluţie negociată la războiul din Ucraina. De asemenea, cancelarul a transmis că liderul de la Kremlin ar privi acordul privind transporturile de cereale ca un pas înainte pentru o încetare a focului, scrie news.ro
”Vestea bună este că Kremlinul doreşte o soluţie negociată”, a declarat Schroeder pentru cotidianului săptămânal Stern şi RTL/ntv.
El a adăugat că a avut o întrevedere, săptămâna trecută, la Moscova, cu Putin.
”Un prim succes este acordul pentru cereale, e posibil să poată fi extins încet spre o încetare a focului”, a subliniat Schröder.
Fostul cancelar german a spus că soluţii la probleme cruciale precum cea a Crimeei ar putea fi găsite în timp, ”poate nu peste 99 de ani, ca în cazul Hong Kong-ului, ci în timpul generaţiei viitoare”.
El a precizat că o alternativă la aderarea la NATO pentru Ucraina ar putea fi neutralitatea armată, precum în cazul Austriei.
Viitorul regiunii Donbas din estul Ucrainei, scena unor lupte aprige, este, însă, mai complicat, a continuat Schroeder.
”Va trebui găsită o soluţie bazată pe modelul cantonal elveţian”, a mai spus el, adăugând că ar trebui să se verifice dacă Putin se va întoarce la o ”linie de contact” antebelic într-o încetare a focului.
Schröder, cancelar din 1998 până în 2005, a criticat războiul din Ucraina, dar a refuzat să îl condamne pe liderul rus, pe care îl numeşte încă un prieten apropiat, scrie news.ro
Un fost cancelar german dezvăluie planurile lui Vladimir Putin: Președintele rus își dorește o soluție negociată
Sursă foto: bugetul.ro
Trending

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

19 marExterne
Afacerea care l-a adus în clubul miliardarilor pe un puști, fără să muncească deloc. Tânărul s-a lăsat de facultate în pandemie, iar acum are 1,2 miliarde

15 marExterne
Noul Dubai din Europa. Destinația de vacanță preferată de tot mai mulți turiști bogați

15 marExterne
Încă o țară europeană îi întoarce spatele lui Donald Trump. De ce avioanele militare americane nu vor putea survola spațiul aerian al acestui stat

15 marExterne
Tatăl Melaniei Trump făcea afaceri din vremea comunismului. A început să pozeze pentru revistele de modă de la 16 ani

14 marExterne



