Consiliul Concurenţei a transmis marți prin intermediul unui comunicat de presă, că a declanşat o investigaţie privind un posibil abuz de poziţie dominantă al Auto Italia Impex SRL, pe piaţa furnizării de piese auto de schimb.
Autoritatea de concurenţă are indicii că Auto Italia ar fi abuzat de poziţia sa dominantă pe piaţa furnizării de piese de schimb originale pentru mărcile din portofoliul companiei atât prin aplicarea de condiţii inegale pentru aceleaşi servicii oferite partenerilor comerciali, cât şi prin ruperea relaţiilor contractuale pe motiv că partenerul refuză să se supună unor condiţii comerciale nejustificate.
"Aceste practici pot crea dezavantaje concurenţiale unor parteneri ai Auto Italia, afectând, astfel, concurenţa pe piaţa serviciilor de reparaţie şi întreţinere a autovehiculelor din România", se menţionează în comunicat.
Auto Italia Impex SRL este importatorul oficial în România al brandurilor Fiat, Alfa Romeo, Jeep, Fiat Professional, Abarth şi Maserati.
În cadrul acestei investigaţii, Consiliul Concurenţei a desfăşurat inspecţii inopinate la Auto Italia Impex SRL, iar documentele ridicate se află în analiza autorităţii române de concurenţă, în cadrul procedurilor specifice.
Inspecţiile inopinate sunt autorizate de Curtea de Apel Bucureşti şi sunt justificate de necesitatea obţinerii tuturor informaţiilor şi documentelor necesare clarificării posibilelor practici anticoncurenţiale analizate. Efectuarea acestora nu reprezintă o antepronunţare în ceea ce priveşte vinovăţia companiilor, precizează sursa citată.
Anul trecut, autoritatea de concurenţă a declanşat o investigaţie privind posibila încălcare a legislaţiei în domeniul concurenţei, prin coordonarea comportamentului pe piaţă de către Auto Italia Impex SRL, o parte a firmelor de reparaţii autorizate din reţeaua Auto Italia şi Uniqa Asigurări, transmite AGERPRES
Un furnizor de piese auto a intrat în 'vizorul' Consiliului Concurenței! Autoritatea are suspiciuni de un posibil abuz de poziție dominantă
Trending

07 aprPolitica
Traian Băsescu prevestește criza care ar putea lovi România. Fostul președinte a dat și „remediul”

07 aprExterne
Acordul dintre SUA și Iran care ar duce la pace. Statele implicate au ajuns la armistițiu UPDATE

07 aprActual
Sfânta Lumină ar putea să nu mai ajungă în România de Paște. Patriarhia are deja varianta de rezervă pregătită

30 minute în urmăPolitica
Călin Georgescu plânge Realitatea Plus, unde îl chema frecvent Anca Alexandrescu. Postul TV, închis de CNA
Articole Similare

03 aprSocial
Dosar medical online. CNAS anunță că toți românii vor avea acces la date din confortul casei

02 aprSocial
Minivacanță pentru angajații din România. Zile libere rămase din 2026

31-03-2026 15:01Social
Pensie dacă faci muncă în gospodărie. Primești și asigurare medicală

30-03-2026 18:30Social
Crește vârsta de pensionare pentru milioane de români. Noua lege, gata în aprilie

29-03-2026 18:30Social



