Un gigant mondial „atacă” piața locală! Este al cincilea jucător din lume din acest domeniu. Acesta este primul său centru din România.
Al cincilea cel mai mare jucător independent din lume, în domeniul serviciilor IT, compania CGI, inaugurează primul său centru de consultanță și dezvoltare în domeniul software din România, la București.
Aici va angaja 300 de specialiști în următorii trei ani, inclusiv analiști și manageri de proiect. Centrul, care va deservi exclusiv clienții francezi ai CGI, va fi inclus în rețeaua existentă de centre de producție aflate în Franța, Peninsula Iberică și în Maroc. Amplasat în București, în apropierea Universității Politehnice, centrul va furniza expertiză în domeniul asistenței și mentenanței soluțiilor software aplicative, bazându-se pe o serie întreagă de tehnologii (Java, DotNet, BI).
„Stat membru al Uniunii Europene, România este supusă aplicării Regulamentului general privind protecția datelor (GDPR), iar, astfel, organizațiilor franceze le este garantat un nivel identic de protecție și asigurată stocarea datelor lor pe teritoriul european. În plus, România face de câțiva ani investiții consistente în dezvoltarea infrastructurilor fizice și informatice de prim rang, ceea ce explică de ce multe companii străine au ales să își desfășoare o parte din activități aici. România este și o țară în care sunt pregătiți an de an specialiști IT cu nivel excelent de cunoștințe, obișnuiți să lucreze în medii francofone", anunță compania canadiană, conform profit.ro.
Vezi și Rareș Bogdan dezvăluie ASALTUL la care este supusă Realitatea TV! Lovituri în lanț pentru „Jocuri de Putere”
Vești importante pentru clienții Bancpost: Ce se va întâmpla cu cardurile de debit
Un gigant mondial „atacă” piața din România! Ce deschide la București
Trending

08:41Sport
Simona Halep, „cuplată” cu „Regele mezelurilor”. Fosta campioană de talie mondială a fost surprinsă, în repetate rânduri, alături de miliardarul mai mare cu 25 de ani

12:18Economie
Banii de la stat pe care mulți români nu știu că îi pot încasa. Află unde trebuie să verifici dacă ești printre beneficiari, este dreptul tău

15:03Actual
Frații Pavăl n-au bani ca să cumpere Carrefour. Patronii Dedeman se lăudaseră că vor prelua lanțul francez, dar depind de un credit uriaș

17:12Entertainment
Chuck Norris a murit. Legendarul actor de film avea 86 de ani, vestea a venit de la familia sa

13:45Actual
Două echipe de robotică ale Colegiului Național „Sfântul Sava” s-au calificat la competiții internaționale de prestigiu

11:43Actual
Confederația CAIR solicită măsuri urgente pentru reducerea presiunii scumpirii carburanților asupra mediului de afaceri

17:52Actual
Banca Transilvania extinde serviciile pentru diaspora românească: conturi 100% online și campanie de cashback prin BT Pay

20:19Economie
Bugetul anului 2026, adoptat, după lungi dezbateri. Partidele aflate la guvernare au ajuns la un consens
Articole Similare

19 marSocial
Ce se întâmplă cu indemnizația tuturor mamelor din România, după adoptarea pachetului social. Sunt vizate toate femeile care au născut din august 2025

19 marSocial
Banii în plus promiși la pensie vin din luna aprilie. Pachetul social care le aduce ajutorul a primit acordul Coaliției, vor încasa între 600 și 1.000 de lei

15 marSocial
Pensie anticipată 2026. Tot ce trebuie să știi despre ieșirea din câmpul muncii, înainte de termen

15 marSocial
Actul care te lasă fără pensie. Nu poți să te pensionezi dacă nu ai hârtia aceasta

15 marSocial



