Filippo Mosca, un tânăr de 26 de ani din Sicilia, a povestit experiența detenției sale în închisoarea Poarta Albă din România. Acesta a precizat că în lunile în care a fost închis, a avut parte de mizerie, excremente, țânțari și muște, atacuri de panică și multe altele. Italianul a fost condamnat în primă instanță pentru trafic internațional de droguri, după ce în anul 2023 a decis împreună cu câțiva prieteni să meargă la un festival din Constanța. Trebuia să fie o vacanță pe cinste, dar s-a transformat într-un coșmar, după ce aceștia au fost prinși cu droguri.
„Am fost duși într-o celulă din secția 5, care nu fusese folosită de mult timp. Era un covor de excremente. Chiar și saltelele, toate consumate, erau pline. Erau țânțari și muște peste tot. Lângă toaletă era o găleată imensă plină de gunoaie. O situație inumană”, i-a povestit Filippo mamei sale, Ornella Matraxia.
Cazul italianului a ajuns în atenția Parlamentului European
Filippo Mosca a mai spus că în penitenciar se fură mâncarea și hainele, precizând că există o piață neagră pentru haine, mulți dintre deținuți fiind săraci și analfabeți. Italianul spune că nu a avut acces nici măcar la medicamente, subliniind că numai cele trecute prin infirmerie sunt permise. A încercat să meargă la spital, dar nu s-a rezolvat nimic. Acesta mai spune că i s-a luat accesul chiar și la banii pe care îi trimitea familia.
În ultimele luni, tânărul a primit o pedeapsă de opt ani și șase luni pentru trafic internațional de droguri. Între timp, cazul lui a ajuns la Parlamentul European. Un europarlamentar va prezenta în curând o adresă oficială Comisiei, intenționând să ceară socoteală pentru condițiile de detenție ale italianului în închisoarea Poarta Alba.
Comitetul pentru Prevenirea Torturii și a Pedepselor sau Tratamentelor Inumane sau Degradante a solicitat autorităților române să continue cu hotărâre reforma sistemului penitenciar, pentru a remedia unele deficiențe grave și persistente. În raportul său privind vizita ad-hoc în România din 10-21 mai 2021, dedicată în esență evaluării tratamentului persoanelor private de libertate în închisori și secții de poliție, CPT îndeamnă autoritățile să ia măsuri prioritare în mai multe sectoare. Printre acestea e numără îmbunătățirea condițiilor de viață și oferirea deținuților o serie de activități motivante care să îi ajute să se pregătească pentru reintegrarea în societate, creșterea personalului poliției penitenciare și asigurarea faptului că serviciile de sănătate corespund nevoilor de tratament ale deținuților.
Citește și: O româncă din Italia a ajuns la închisoare după ce și-a răpit copiii! Planul pus la cale de femeie


















