Un ministru din Cabinetul Cioloș, atac la actualul Guvern: „A ratat șansa să abroge”

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 05-02-2017 13:49

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Fost ministru al Justiției pe vremea când Executivul era condus de către Dacian Cioloș, Raluca Alexandra Prună a ironizat Guvernul Grindeanu.


Într-o postare pe Facebook, Prună a declarat că e posibil ca reprezentanții Cabinetului Grindeanu să tragă de timp până la intrarea în vigoare a OUG privind modificarea Codului Penal. De asemenea, fosta șefă de la Justiție a luat peste picior actualul Guvern, susținând că Executivul a ratat șansa să abroge seara și să publice în aceeași noapte, așa cum a adoptat OUG nr. 13/2017.


„Premierul tocmai ne-a vorbit de 2 lucruri complet diferite. Abrogare sau prorogare (adică amânarea intrării în vigoare). Cum spuneam, până nu văd că abrogă, nu cred decât că vor să tragă de timp. Am mai aflat evidența; ca România e dezbinată. Subscriu și adaug: de cei care au luat statul captiv și cred că pot legifera orice, oricum, noaptea, pe furiș, fără avize.


Guvernul Grindeanu a ratat o șansă să abroge acum, seara, și să publice noaptea asta. Prin simetrie cu adoptarea OUG 13/2017”, a scris Raluca Prună, pe Facebook.


Vezi și Ce se urmărește, de fapt, prin protestele din Piața Victoriei?


Ipoteză halucinantă a lui Radu Moraru! „E cea mai mare bătaie de joc a secolului”


Moise Guran reacționează după anunțul referitor la abrogarea OUG: „E neconstituțională”

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri