În urmă cu câteva zile, președintele Aleksandar Vucic a făcut câteva declarații dure față de NATO, alianță la care țara sa nu va adera niciodată. În plus, el a vorbit și despre Kosovo, care a fost admisă ca membru asociat în Adunarea parlamentară a NATO. Vucic consideră că această regiune aparține Serbiei, în ciuda faptului că și-a declarat independența încă din anul 2008.
(CITEȘTE ȘI: Românii care au speriat America, vedete pe Fox News. Autoritățile din SUA pregătesc acțiuni de amploare împotriva infractorilor)
Președintele Serbiei a făcut noi declarații provocatoare: „Vom lupta. Serbia va câștiga”
Prin intermediul rețelelor de socializare, Aleksandar Vucic a postat un mesaj misterios, în care anunță că pentru Serbia urmează o perioadă dificilă și va informa populația în următoarea perioadă. În plus, președintele sârb a subliniat că țara sa va lupta cu orice preț împotriva celor care amenință direct interesele naționale vitale. Mai exact, Vucic a făcut aluzie la o presupusă luptă dificilă care ar urma și pe care Serbia o va câștiga.
„Vin zile dificile pentru Serbia. În acest moment, nu îmi este ușor să spun ce știri am primit în ultimele 48 de ore. Dar ele amenință direct interesele naționale vitale atât ale Serbiei, cât și ale Republicii Srpska (n.r. – una dintre cele două entități care compun statul Bosnia și Herțegovina),
În zilele următoare, voi informa poporul Serbiei despre toate provocările care urmează. Va fi greu. Vom lupta. Serbia va câștiga”, a scris Aleksandar Vucic pe Facebook.
Conflictul mocnește la granița dintre Serbia și Kosovo
Pe 24 septembrie 2023, 30 de persoane înarmate și cu vehicule blindate au luat cu asalt un sat dintr-o regiune a majorității sârbe din Kosovo. În urma acestui atac și-au pierdut viața 4 persoane. Atacul a fost făcut în contextul în care Casa Albă sesizase o acumulare „fără precedent” de trupe sârbe de-a lungul graniței cu Kosovo.
Acest incident a stârnit îngrijorare la nivel european că Serbia intenționează să pornească un conflict armat cu Kosovo, țară care și-a declarat independența în 2008. Serbia nu a acceptat însă niciodată declarația de independență a Kosovo și consideră teritoriul o provincie a sa. Totodată, declarația de independență a Kosovo nu a fost recunoscută de cinci state membre UE, printre care și România.
În ciuda faptului că Serbia a anunțat anul trecut că își retrage trupele de la granița cu Kosovo, acest lucru nu s-a întâmplat. Mai mult, premierul kosovar Albin Kurti a distribuit zilele trecute un videoclip pe rețelele de socializare care arată unități militare sârbe la mică distanță de granița cu Kosovo.
„Monitorizăm îndeaproape situația pentru orice încercare de a trece pe teritoriul (nostru)”, a spus Albin Kurti.
(NU RATA: Răzbunarea lui Vladimir Putin! Le-a tăiat urechile și i-a obligat să le mănânce, apoi i-a electrocutat până la leșin! Imagini cutremurătoare. Suspecții atentatului de lângă Moscova în sala de judecată!)


















