Un nou război în Europa, evitat în ultim moment. Premierul a decis să cedeze o parte din teritoriul țării sale

Autor: Dragos Stefanescu

Publicat: 19-03-2024 16:31

Actualizat: 19-03-2024 16:35

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Un conflict armat între Armenia și Azerbaidjan se prefigura la orizont în următoarea perioadă, tensiunile dintre cele două țări atingând cote maxime în ultimele luni. Situația pare însă să intre în normal, premierul armean anunțând că țara sa este gata să cedeze anumite teritorii pentru a evita războiul. 


Conflictul
dintre Armenia și Azerbaidjan datează de zeci de ani, cele două țări având de împărțit mai multe teritorii. În ultimele luni însă, tensiunile dintre cele două state s-au acutizat, apărând chiar pericolul unei confruntări armate.

(CITEȘTE ȘI: Rușii reacționează după alarma cu bombă de la București: „O încercare deliberată de a provoca panică”

Armenia și Azerbaidjan ar putea ajunge la un acord cât de curând


Relațiile dintre Armenia și Azerbaidjan s-au răcit tot mai mult în ultima perioadă. Conflictul mocnit dintre cele două state a căpătat noi proporții după ce Azerbaidjanul a redobândit controlul asupra enclavei Nagorno-Karabach și a „scăpat” și de problema etnicilor armeni din această regiune. Din acel moment, părea că totul va degenera într-un conflict armat.

Situația însă pare să se calmeze, declarațiile premierului armean Nikol Pashinyan fiind cât se poate de elocvente. Acesta a anunțat că guvernul țării sale a decis să delimiteze întreaga frontieră și să returneze zonele care se află pe teritoriul recunoscut internațional al Azerbaidjanului, dar care au fost controlate de Armenia de la căderea Uniunii Sovietice. În plus, Pashinyan susține că Armenia s-ar putea confrunta cu un atac „până la sfârșitul săptămânii”, dacă nu cedează satele respective.
„Politica noastră este că trebuie să prevenim un război - nu trebuie să permitem începerea unui război", a declarat Nikol Pashinyan.

Declarația premierului armean a fost făcută în contextul în care secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a vizitat Armenia. Cu acest prilej, Stoltenberg a lăudat sprijinul tot mai mare al acestei țări pentru Ucraina și a declarat că alianța îi va susține „suveranitatea și integritatea teritorială”.

Azerbaidjan a refuzat un eventual schimb


În timp ce Azerbaidjanul a cerut returnarea enclavelor, Armenia a sperat că acestea ar putea face parte dintr-un schimb, cu trupele azere care se vor retrage din cei aproximativ 215 kilometri pătrați de teritoriu armean pe care i-au luat în timpul unei scurte invazii din anul 2022. Potrivit premierului armean Nikol Pashinyan, acest acord a fost refuzat, iar satele trebuie să fie returnate, pentru a se asigura că Azerbaidjanul nu lansează o nouă ofensivă împotriva țării sale.

Totuși, Nikol Pashinyan nu a menționat dacă Azerbaidjanul ar fi de acord să predea o enclavă armeană în interiorul granițelor sale, cu o suprafață aproximativ egală cu cea a celor patru sate.

(NU RATA: Ordinul UE care zguduie România din temelii. Țara noastră este printre cele mai afectate de noua lege votată în PE)
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri