Compania aeriană TAROM anunță că va opera un nou zbor sustenabil în data de 8 mai, informează compania într-un comunicat de presă.
Zborul va fi pe ruta București-Amsterdam,.
„Chiar dacă aviația este responsabilă de un procent de numai 2-3% din totalul emisiilor de CO2, este esențial să conștientizăm faptul că fiecare acțiune a noastră este importantă pentru protejarea mediului.
Specialiștii în domeniul aviației sunt preocupați să ia măsuri pentru reducerea emisiilor, TAROM începând încă din anul 2009 implementarea unor astfel de proceduri de optimizare, cum ar fi: Procedura "Continuous Descent Approach" (coborâre continuă de la altitudinea de croazieră, evitând consumul suplimentar de combustibil), Procedura "Single Engine Taxi" (rulaj folosind doar un singur motor), Sistemul "Winglet" (optimizarea aripilor pentru a reduce rezistența la înaintare a aeronavei), sisteme de frânare din material compozit, sau, mai recent, Sistemul "OptiClimb" (folosirea inteligenței artificiale ca soluție în optimizarea consumului în etapa de urcare a zborului).
TAROM derulează în prezent, alături de partenerii săi din cadrul Alianței SkyTeam, un program menit să reducă cât mai mult emisiile de carbon prin adoptarea unor măsuri de protejare a mediului înconjurător, dând astfel curs unei provocări care respectă tema organizării și operării unui zbor sustenabil, în data de 8 mai 2022, pe una dintre cursele regulate pe care le operează, București -> Amsterdam.
Astfel, pasagerii cursei RO361 vor fi protagoniștii evenimentului, alături de întreg personalul operațional TAROM implicat în acest proiect.
Pentru ca acest zbor să fie unul sustenabil, vom folosi o serie de proceduri menite să reducă emisiile de carbon, coroborate cu acțiuni complementare ale partenerilor noștri care fac parte din proiect.
Sub deviza "Gândim verde ca sa păstrăm cerul albastru", ne dorim să fiți la curent cu toate eforturile pe care le întreprindem pentru a păstra cu mult mai bine resursele naturale atât pentru noi, cât și pentru generațiile viitoare.
Haideți să demonstrăm tuturor că a trecut vremea reflecției și a venit momentul acțiunii!”, transmite TAROM.
Un nou zbor operat de TAROM în data de 8 mai! Va fi pe ruta București-Amsterdam
Trending

08 marActual
Pensionară de lux și Avocat al Poporului, Renate Weber e o mamă cu dare de mână. Își împrumută fiica cu sume consistente

08 marEconomie
Hotelul regelui de la Mamaia nu își găsește cumpărător. Oamenii obișnuiți nu se puteau caza aici în trecut

08:11Actual
Retrocedarea de 300 de milioane de euro, ilegală. România a reușit să își recupereze pădurea care ajunsese în posesia lui Gheorghe Sturdza

09:02Actual
Strania dispariție a lui Cristian Sima la jumătatea anilor 2000 a pus România pe jar. Brokerul a fugit de frica investitorilor

08 marEconomie
5000 de bugetari aleși. Salariile mai multor angajați ai statului cresc în plină perioadă de criză economică

10:20Actual
Cârtițele ies la suprafață. Termenul estimativ al finalizării lucrărilor pentru metroul care ajunge la Aeroportul Otopeni

08 marSocial
Școlile regină din București, faza pe sectoare. Părinții se luptă din greu să-și trimită copiii în aceste unități de învățământ

09:35Actual
Haite de șacali îi terorizează pe românii din zona Dunării. Autoritățile nu au găsit soluții de remediere a situației

15:47Actual
Liberalii fac scut în fața lui Ilie Bolojan. Mesajul președintelui Senatului pentru PSD aduce noi tensiuni în cadrul Coaliției: „Nu stabilesc ei cine este premier”

12:29Actual



