Van Schaack și-a repetat teza de lungă durată conform căreia SUA susțin ideea unei instanțe internaționalizate în cadrul sistemului judiciar al Ucrainei. O astfel de instanță, însă, nu va putea depăși imunitatea lui Putin atâta timp cât acesta va rămâne în funcție. Van Schaack crede însă că președintele Federației Ruse nu va fi arestat cât timp deține cea mai înaltă funcție din Rusia.
„Este puțin probabil ca cineva să îl aresteze pe Putin cât timp este șeful statului. Dacă va ajunge în custodia unei instanțe străine, a CPI sau a camerei speciale ucrainene, cel mai probabil se va întâmpla pentru că el nu va mai fi șeful statului”, a spus Beth Van Schaack, într-un inteviu pentru presa ucraineană.
Totodată, ea a remarcat că „asta nu înseamnă că nu poți începe o anchetă, nu poți pregăti rechizitori împotriva lui și a altor persoane din lanțul de comandă”.
Ca răspuns la întrebarea dacă un tribunal care nu poate depăși imunitatea președintelui merită efortul, reprezentantul Departamentului de Stat a răspuns afirmativ.
„Cu siguranță merită. Există mulți alți oficiali de rang înalt în Rusia care sunt responsabili pentru războiul din Ucraina. Ei ocupă funcții de conducere superioară, iau decizii și acțiuni directe care sunt agresiune rusă. Acești oameni trebuie să răspundă pentru crima de agresiune, pentru toate crimele de război și atrocitățile. Prin urmare, o cameră specială de acuzare încă mai are sens”, a spus Van Schaack.
În același timp, Van Schaack a subliniat că Ucraina ar trebui să-și continue ancheta împotriva lui Putin cât timp acesta este la putere și ar trebui să fie pregătită pentru acțiune rapidă dacă în Rusia încep transformările politice și își pierde poziția și imunitatea, scrie b1tv.ro


















