Polițiștii din cadrul Secției nr.2 de Poliție Ploiești au fost sesizați despre faptul că un elev al unei unități de învățământ din municipiu a fost agresat fizic de către un profesor. Ajunși la fața locului, oamenii legii au identificat persoana în cauză, fiind ele în clasa a X-a, cu vârsta de 16 ani. Din primele verificări s-a arătat faptul că minorul a făcut o glumă cu un alt coleg, moment în care a fost lovit în zona spatelui și a capului de către profesorul de la clasă, în vârstă de 68 de ani.
După ce a primit loviturile din partea cadrului didactic, elevul a acuzat stări de rău, fiind transportat la o unitate medicală în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate. Din primele date, minorul nu prezenta urme vizibile de violență. Oamenii legii efectuează cercetări în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de purtare abuzivă.
Vezi și: Cel mai sărac sat din România se află la 100 de kilometri de Capitală. Unde află localitatea „bătută de soartă”
Tânăr de 17 ani bătut până i s-a rupt splina
Un tânăr de 17 ani a ajuns în stare gravă la spital după ce a fost lovit crunt de o gașcă de băieți. În urma loviturilor violente, minorul s-a ales cu splina ruptă. Totul s-a petrecut la un liceu de lângă Capitală. Băiatul se afla la ora de engleză alături de ceilalți colegi, moment în care doi băieți necunoscuți, au intrat până în clasa unde acesta învăța și l-au amenințat de față cu profesoara.
O zi mai târziu, acesta a fost prins de ce doi băieți într-o stație de autobuz STB, care ar fi trebuit să îl aducă la școală acasă. Elevul a fost bătut și a ajuns la spital în stare foarte gravă, având mai multe leziuni, inclusiv splina ruptă. În acest caz a fost deschis un dosar penal, inițial pentru lovire sau alte violențe, dar încadrarea s-a schimbat în vătămare corporală, iar agresorii au fost deja reținuți de polițiștii.
Citește și: Povestea halucinantă a unei românce care a fugit dintr-o țară arabă. Din 2018, Adriana era bătută și umilită de soțul egiptean


















