Cultivarea acestei plante poate fi o afacere foarte profitabilă în agricultură. O familie din Aiud, județul Alba, deține hectare întregi cultivate și obține anual un profit semnificativ.
”Am mizat pe o plantaţie intensivă de aluni, iar per hectar a fost necesară o investiţie de circa 6.000 de euro, fără teren. Cu arat, discuit, frezat, făcut găuri, plantat, pus îngrăşăminte de animale, absolut tot ce este necesar. După patru ani începe să facă alune, iar cu producţia din al şaselea an îţi scoţi investiţia”, spune Bogdan Sandu Ciprian, iniţiatorul afacerii cu aluni.
Profitul se ridică la 8.000 de euro pentru un hectar.
Chiar dacă este o investiţie pe termen lung, beneficiile sunt asigurate aproape integral. Kilogramul de alune se vinde, în medie, la 20 de lei, dar poate ajunge şi la 40 de lei, în funcţie de tranzacţiile de la bursă. Plantarea se face toamna sau primăvara, iar un fir de alun costă 15-20 lei.
Fermierul din Alba îşi vinde integral producţia prin intermediul hipermarket-urilor şi are în plan să îşi extindă afacerea cu încă patru hectare. O plantaţie de alun poate produce peste 3.000 de kilograme la hectar, în funcţie de condiţiile meteo şi de densitatea arbuştilor.
Primii ani în acest domeniu sunt mai grei, faţă de alte culturi, dar evaluând beneficiile ulterioare se poate spune că o investiţie de câteva zeci de mii de euro merită să fie realizată. ”Primii cinci ani sunt foarte grei pentru că nu câştigi foarte mult, doar investeşti. În al şaselea an, investiţia iniţială se amortizează”, a mai spus Bogdan Ciprian. Acesta este unul dintre puţinii cultivatori de aluni din judeţul Alba şi a mizat pe acest business tgocmai pentru că nu există concurenţă pe piaţă.
”Este una dintre cele mai profitabile afaceri în agricultură, dar în timp. Începutul e foarte greu, în toate domeniile, şi întreţinerea plantaţiei la fel. Alunele se vând foarte rapid, sunt băgate la bursă. Câte ai, atâtea vinzi. Turcii fac preţul, fiind cei mai mari producători, iar în Italia soiul pe care îl am eu îl cumpără direct”, spune agricultorul. Acesta susţine că, deocamdată, având în vedere că livada sa nu a ajuns la maturitate, nu este nevoie să apeleze la piaţa externă, deoarece tot ce produce este avândut în România, prin intermediul marilor lanţuri de magazine, conform Adevarul.
Citește și:
De necrezut! Unde ar locui tatăl premierului Viorica Dăncilă (foto) – Imagini incredibile
Vești proaste pentru toți abonații telefoniilor mobile! Ce mare lovitură le pregătesc RCS-RDS, Vodafone, Orange și Telekom clienților lor
Un român a dat lovitura! Ce plantă l-a îmbogățit
Trending

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale

22 marSocial
Verificarea vechimii pentru pensie, direct online. Pași simpli de urmat pentru a vedea ce stagiu de cotizare ai

19 marSocial
Ce se întâmplă cu indemnizația tuturor mamelor din România, după adoptarea pachetului social. Sunt vizate toate femeile care au născut din august 2025

19 marSocial
Banii în plus promiși la pensie vin din luna aprilie. Pachetul social care le aduce ajutorul a primit acordul Coaliției, vor încasa între 600 și 1.000 de lei

15 marSocial



