Una dintre cele mai aglomerate zone din Capitală scapă de chin. Investiția care va debloca traficul de coșmar din fieful corporatiștilor

Autor: Andreea Vlad

Publicat: 24-06-2025 10:32

Actualizat: 24-06-2025 10:45

Article thumbnail

Sursă foto: PMB

Una dintre cele mai aglomerate artere din București este Pipera, cartierul premium unde își au sediul numeroase multinaționale. Din fericire, infernul acestora se apropie de sfârșit. Primarul interimar al Capitalei, Stelian Bujduveanu, anunţă o investiţie de peste 105 milioane de euro pentru deblocarea traficului din zona Dimitrie Pompeiu.

Stelian Bujduveanu a anunţat că va fi pornită o investiție esențială pentru deblocarea traficului din Capitală – Dimitrie Pompeiu. Oficialul a precizat că a fost finalizat studiul de fezabilitate, iar după aprobarea în Consiliul General al Municipiului București (CGMB), urmează să fie lansată licitaţia pentru proiectare şi execuţie.

A fost recepționat studiul de fezabilitate, lciitația de execuție va fi demarată

„Știu că vreți soluții eficiente pentru fluidizarea traficului. Zi de zi, văd cât de mult ne afectează traficul din București. Tocmai de aceea, lucrez la un proiect în care cred cu adevărat: reconfigurarea zonei Dimitrie Pompeiu – Fabrica de Glucoză – Șoseaua Pipera. Este unul dintre cele mai complexe și importante demersuri de infrastructură urbană în care m-am implicat până acum. Astăzi pot să dau o veste bună: am finalizat și recepționat studiul de fezabilitate și demarăm licitația pentru proiectare și execuție lucrări”, arată Stelian Bujduveanu în mesajul său.

Următorul pas este ca proiectul să ajungă pe masa Consiliului General.

CITEȘTE ȘI: Colosul care pune stăpânire pe Pipera și-a făcut planul. A primit autorizație de construcție și își începe asaltul pentru una dintre cele mai exclusiviste zone

Magistrala corporatiștilor va fi complet reconfigurată

Potrivit edilului, proiectul presupune mai multe componente esențiale:

pipera

  • Lărgirea bulevardului Dimitrie Pompeiu

  • Extinderea rețelei de tramvai și conectarea liniilor 16 și 36 la linia 5, cu un nou traseu către bulevardul Barbu Văcărescu

  • Construirea unui nou drum care leagă șoseaua Pipera, bulevardul Dimitrie Pompeiu și strada Fabrica de Glucoză

  • O pasarelă pietonală hobanată, care să traverseze în siguranță infrastructura rutieră și linia de tramvai.

Investiție de peste 105 milioane euro la proiectul cu termen de finalizare în 2028

Valoarea estimată a investiției este de 534,9 milioane lei (peste 105 milioane euro). Lucrările vor fi finalizate în aproximativ 3 ani.

În viziunea primarului interimar al Capitalei, obiectivul amplei inițiative nu este doar fluidizarea traficului, ci și crearea unui spațiu urban în care metroul, tramvaiul, bicicleta și mersul pe jos să se completeze armonios.

CITEȘTE ȘI: Moartea milionarului din Pipera a lăsat în urmă o companie care deține numeroase imobile în toată Capitala. Cine a fost Mario Felice, fondatorul Nusco

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri