Laptele românesc pare să fie pe cale de dispariție, situație care se vede cel mai bine atunci când mergi la supermarket să-l cumperi și te miri prin ce locuri au fost ambalate lactatele. Veștile nu sunt, totuși, pe cât de rele ar părea, la o primă impresie. Avem peste 460 de firme în domeniu și pare că ne revenim, după o perioadă extrem de dificilă.
În ultimii ani, producția de lapte scăzuse semnificativ la noi, dar acum, avem 9 mari producători care dețin 67% din piață. Când mergi la magazin, vezi mai ales produsele lor și rar câteva firme mai mici, în funcție de ce contracte avantajoase au fost negociate.

Cine nu-și mai găsește loc în marile magazine, se orientează spre vânzarea în piețe, băcănii și, mai nou, în mediul online. În acest context, Daniel Frei, preşedintele Samus Lact, o cooperativă care va deschide o nouă fabrică unde va produce brandul Naturlact, a transmis:
„Trebuie să-i facem pe consumatori să consume un produs local de pe lanţul alimentar scurt, că ei prin acest consum dau de lucru de fapt conaţionalilor şi prin acest fapt se dezvoltă zona”, a spus Daniel Frei pentru ZF, care a făcut o analiză pe acest subiect.
Giganții care lucrează cu laptele românesc. Producători de top care domină piața de ani buni
Unde ajunge laptele românesc? La Albalact, Danone, și Fabrica de Lapte Brașov, cunoscută ca Olympus. Cine domină piața? Greu de spus, dar cert este că în mai multe topuri, Albalact este menționat ca lider, fiind urmat de Danone și Fabrica de Lapte Brașov.
Avem și alți jucători importanți pe piață, cum ar fi Hochland România, Lactalis, Prodlacta Brașov (parte a JLC), Carmo-Lact, Therezia Prodcom, Five Continents Group, dar și companii precum Fairy Dairy, Almera International și Ferma cu Omenie. Cele din urmă s-au făcut remarcate, mai ales, pentru exporturi.
În anul 2024, de exemplu, Agenția de Plăți și Intervenții pentru Agricultură (APIA) alcătuia următorul top privind laptele românesc, în funcție de cantitățile vândute:
SC LACTALIS ROMÂNIA SA
SC FABRICA DE LAPTE BRAŞOV SA
SC SIMULTAN SRL
SC DANONE PDPA SRL
SC HOCHLAND ROMÂNIA SRL
SC CARMO-LACT PROD SRL
SC FRIESLAND CAMPINA ROMÂNIA SA
SC THEREZIA PRODCOM SRL
SC PRODLACTA SA
SC FIVE CONTINENTS GROUP SRL



















