Unde lucrează Petra, tânăra nevăzătoare care a impresionat toată România. Interviul tulburător a devenit viral pe rețelele de socializare

Autor: Alexandra Iana, redactor

Publicat: 09-03-2024 17:35

Actualizat: 09-03-2024 17:43

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Petra Pintilei, o tânără nevăzătoare extrem de talentată, fostă concurentă la X Factor, a vorbit, într-un interviu pe rețelele de socializare, despre problemele cu care se confruntă, dar și despre logodnicul său, cu care trebuie să se căsătorească anul acesta.


Tânăra mărturisește că s-a obișnuit cu viața sa, pe care o consideră frumoasă, pentru ea, recăpătarea vederii nefiind lucrul care să îi aducă fericirea supremă.

Cine este Petra Pintilei


Petra Pintilei este o persoană sensibil, dar în același timp luptătoare. Nevăzătoare
din naștere, aceasta nu s-a dat bătută niciodată. Astfel că, în 2013 aceasta a participat la  X Factor, acolo unde i-a impresionat pe jurați cu interpretarea în stilul propriu a unei piese de la trupa „Evanescence”, într-un stil propriu.

Cu toate că melodia a fost pe placul lui Chello, despre interpretare nu a avut aceeași părere, acuzându- pe Petra că a luat fals câteva note.

Într-un final, tânăra a primit votul juraților de a merge mai departe.
 “Am probleme cu vederea din naștere. Văd foarte puțin, aproximativ 5% și,  deși am această problemă, vreau să arăt că pot face ceva ce nu ține neaparat de faptul de a fi întreg fizic”, le-a povestit Petra juraților X Factor.

[video width="576" height="1024" mp4="https://www.bugetul.ro/media/images/202403/Snaptik.app_7343694437496687904.mp4"][/video]

O lege care îi poartă numele a fost votată în Parlamentul European


O lege care îi poartă numele a fost votată în Parlamentul European.  Legea prevede libertatea de acces a persoanelor nevăzătoare cu câini-ghizi în spaţii publice şi în mijloace de transport.
“In 2009 am fost în Parlamentul European unde am susținut un discurs, iar acum există un articol de lege ce-mi poarta numele și se refeă la libertatea de acces a persoanelor nevăzatoare cu câini-ghizi în spații publice și în mijloace de transport”, a explicat tânăra la X Factor

Citește și: Compania Naţională Poşta Română lansează primul oficiu poştal adaptat persoanelor nevăzătoare sau cu deficienţe de vedere

Petra Pintilei urmează să se căsătorească


Petra a declarat în timpul interviului că anul acesta urmează să se căsătorească cu un tânăr perfect sănătos, de care nu își poate explica cum s-a îndrăgostit.
,,Nu știu, nu cred că are o explicație. Tocmai, cred că atunci când te îndrăgostești cu adevărat nu poți să dai motive. E ceva atât de magic, încât nu poți să spui în cuvinte.  Când te îndrăgostești pur și simplu simți ceva în piept și e ca dintr-o poveste, e o magie, nu poți descrie în cuvinte, iar cine are cuvinte pentru asta cred că nu e cu adevărat îndrăgostit.”,a declarat Petra .

[video width="576" height="1024" mp4="https://www.bugetul.ro/media/images/202403/Snaptik.app_7343977591457467680.mp4"][/video]
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri