Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a susținut vineri, că dacă Ungaria îşi va respecta promisiunea de a plăti gazele naturale provenite din Rusia în ruble, va încălca sancţiunile impuse de statele UE, scrie news.ro
”Am făcut o analiză a decretului lui Putin, iar cazul legal este foarte clar. Ceea ce sugerează Putin - transformarea de euro în ruble şi apoi plata facturii de gaze - ar fi o încălcare a sancţiunilor. Dacă faci asta, plăteşti în ruble, încalci sancţiunile, eviţi sancţiunile pe care le impunem Rusiei”, a declarat von der Leyen.
Premierul Ungariei, Viktor Orbán, a indicat că ţara sa ar fi dispusă să plătească pentru gazele ruseşti în ruble după ce preşedintele rus Vladimir Putin a semnat un decret prin care cere ca ”ţările neprietenoase” să fie obligate să plătească livrarea gazelor naturale în ruble.
UE a avut discuţii cu Ungaria, a mai precizat von der Leyen.
”Până acum, Ungaria a respectat sancţiunile, aşa că până când nu vedem contrariul, este în regulă. Nu am mai văzut niciodată până acum. Uniunea Europeană atât de unită, atât de hotărâtă, atât de rapidă. Şi am, de asemenea, o întrebare pentru fiecare dintre statele noastre membre: Vreau să fiu primul care rupe această unitate? Cred că nu”, a conchis ea, conform news.ro
Ungaria a intrat în 'vizorul' UE: Plata gazelor naturale ruseşti în ruble înseamnă încălcarea sancţiunilor
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

23 marEntertainment
Fiica lui Horia Moculescu, îngropată în datorii. Compozitorul i-a lăsat rate pe următorii 8 ani în loc de moștenire

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

circa 1 oră în urmăSocial
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

19 marExterne
Afacerea care l-a adus în clubul miliardarilor pe un puști, fără să muncească deloc. Tânărul s-a lăsat de facultate în pandemie, iar acum are 1,2 miliarde

15 marExterne
Noul Dubai din Europa. Destinația de vacanță preferată de tot mai mulți turiști bogați

15 marExterne
Încă o țară europeană îi întoarce spatele lui Donald Trump. De ce avioanele militare americane nu vor putea survola spațiul aerian al acestui stat

15 marExterne
Tatăl Melaniei Trump făcea afaceri din vremea comunismului. A început să pozeze pentru revistele de modă de la 16 ani

14 marExterne



