Ministrul ungar de Finanţe, Mihaly Varga, a transmis marți că Ungaria nu este în favoarea modificării regulamentului financiar privind pachetul de ajutor destinat Kievului propus de Comisia UE în luna noiembrie.
Decizia Ungaria marchează cea mai recentă confruntare dintre Budapesta şi UE. Bruxelles-ul a reţinut fonduri destinate Budapestei din cauza încălcărilor privind statul de drept.
Ministrul ungar de Finanţe, Mihaly Varga, s-a adresat omologilor săi din UE într-o sesiune publică, marţi, la Bruxelles, unde a anunţat că ”Ungaria nu este în favoarea modificării regulamentului financiar”, referindu-se la pachetul de ajutor destinat Kievului propus de Comisia UE în luna noiembrie.
”Din păcate, nu am reuşit să adoptăm pachetul în întregime; totuşi, nu ne vom descuraja”, a declarat ministrul ceh al Finanţelor Zbyněk Stanjura în calitate de preşedinte al Consiliului pentru Afaceri Economice şi Financiare al UE.
”Ambiţia noastră rămâne să începem să acordăm tranşele ajutorului nostru către Ucraina la începutul lunii ianuarie. Aş dori să încredinţez comitetului economic şi financiar să examineze soluţii alternative” care să fie susţinute de toate cele 26 de state membre ale blocului, a mai spus el.
Bruxelles-ul continuă să reţină Ungariei fondurile destinate recuperării post Covid-19 în jur de 7,5 miliarde de eurp, ca sancţiune pentru situaţia reformelor privind statul de drept, care restrâng libertăţile democratice, scrie news.ro
Ungaria o lovește puternic pe Ucraina! Ajutorul financiar acordat de UE, în pericol
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

23 marEntertainment
Fiica lui Horia Moculescu, îngropată în datorii. Compozitorul i-a lăsat rate pe următorii 8 ani în loc de moștenire

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

circa 1 oră în urmăSocial
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

19 marExterne
Afacerea care l-a adus în clubul miliardarilor pe un puști, fără să muncească deloc. Tânărul s-a lăsat de facultate în pandemie, iar acum are 1,2 miliarde

15 marExterne
Noul Dubai din Europa. Destinația de vacanță preferată de tot mai mulți turiști bogați

15 marExterne
Încă o țară europeană îi întoarce spatele lui Donald Trump. De ce avioanele militare americane nu vor putea survola spațiul aerian al acestui stat

15 marExterne
Tatăl Melaniei Trump făcea afaceri din vremea comunismului. A început să pozeze pentru revistele de modă de la 16 ani

14 marExterne



