Ministerul ungar de Externe a anunțat că primul atac cu rachete asupra regiunii Transcarpatia din Ucraina, desfăşurat marţi seară, a avut ca ţintă probabilă o staţie de cale ferată.
Ministerul de Externe se află în contact permanent cu reprezentanţa ungară de la Ujgorod, a precizat secretarul de stat Tamas Menczer la postul de radio Kossuth.
Atacul a început marţi la ora 18:00 şi a durat două ore, fără a fi raportate victime, a adăugat el.
'Este important să observăm că atacul justifică decizia noastră de a nu transporta arme spre război', dat fiind că livrările pot deveni cu uşurinţă o ţintă pentru atacuri ruseşti, a afirmat el.
Referitor la cele mai noi sancţiuni ale UE contra Rusiei, Menczer a declarat că Ungaria 'nu poate susţine' sancţiunile care lovesc sectorul energetic.
Circa 85% din gazul şi 65% din petrolul consumate în Ungaria vin din Rusia, iar înlocuirea acestor cantităţi este imposibilă 'de pe o zi pe alta', a arătat el.
În acelaşi timp, guvernul de la Budapesta este de acord cu diversificarea surselor de aprovizionare europene, 'chiar dacă putem cumpăra gaz şi petrol doar de la (ţările) care le au'.
Într-o intervenţie separată la postul M1, secretarul de stat a comentat că oleoductul Adria va avea nevoie de modernizări serioase din partea Croaţiei dacă Ungaria va urma să primească petrol pe această rută. De asemenea, vor fi necesare modificări ale rafinăriilor ungare pentru a procesa ţiţei importat din alte ţări decât Rusia, iar o astfel de conversie va dura ani, a mai afirmat responsabilul ungar, informează agerpres.ro.


















