O fabrică din România a fost salvată de la închidere, după ce sute de fermieri au reușit să o cumpere de la grupul fancez care o patrona.
Este vorba despre Fabrica de Zahăr din Luduș. Teodor Afla, cel mai mare cultivator de sfeclă de zahăr din centrul Transilvaniei și conducătorul grupului care a reușit să preia fabrica, a dezvăluit că se așteaptă ca, din toamnă sau din primăvara anului 2023, cultivatorii din judeţul Mureş şi din judeţele învecinate vor putea să reînceapă cultura de sfeclă de zahăr.
„Datorită faptului că am semnat contractul de confidenţialitate nu putem vorbi prea multe. Treburile sunt pe un făgaş bun şi Fabrica din Luduş va fi repusă pe poziţie şi sperăm ca din toamna asta sau din primăvara anului 2023 cultivatorii de pe Luduş, Braşov, ştiu eu, Cluj, Sibiu să reînceapă cultura de sfeclă de zahăr”, a declarat Teodor Aflat, conform Agerpres.
„Primul pas este făcut la înţelegerea pe care ne-am dorit-o. Din câte am înţeles eu, da, într-adevăr, e o premieră”, a spus Teodor Aflat, care a adăugat că mulţi fermieri cultivatori de sfeclă de zahăr îşi pierduseră deja speranţele cu privire la continuarea activităţii în fabrica de procesare de la Luduş.
Oferta grupului de fermieri din nouă judeţe ale Transilvaniei către patronatul francez al grupului Tereos SA, care a deţinut până acum fabrica de la Luduş, a fost cumpărarea a peste 98% din acţiuni.
Fermierul a mai arătat că în judeţele din centrul Transilvaniei sunt mai multe sute de cultivatori de sfeclă care depind de această fabrică, numai în în Sindicatul Cultivatorilor de Sfeclă de la Luduş fiind peste 300 de membri.
Unitate românească! Fermierii din România s-au aliat și au salvat de la închidere o fabrică
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 17-10-2022 11:36
Trending

07 aprPolitica
Traian Băsescu prevestește criza care ar putea lovi România. Fostul președinte a dat și „remediul”

07 aprActual
Sfânta Lumină ar putea să nu mai ajungă în România de Paște. Patriarhia are deja varianta de rezervă pregătită

07 aprExterne
Acordul dintre SUA și Iran care ar duce la pace. Statele implicate încearcă să ajungă la armistițiu
Articole Similare

03 aprSocial
Dosar medical online. CNAS anunță că toți românii vor avea acces la date din confortul casei

02 aprSocial
Minivacanță pentru angajații din România. Zile libere rămase din 2026

31-03-2026 15:01Social
Pensie dacă faci muncă în gospodărie. Primești și asigurare medicală

30-03-2026 18:30Social
Crește vârsta de pensionare pentru milioane de români. Noua lege, gata în aprilie

29-03-2026 18:30Social



