Uniunea Europeană are în vedere acordarea unui ajutor de peste 1 miliard de euro Tunisiei, pentru a ajuta la dezvoltarea economiei

Autor: Nicu Pătrașcu

Publicat: 11-06-2023 22:45

Actualizat: 11-06-2023 22:13

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a transmis duminică că Uniunea Europeană are în vedere ajutor de peste 1 miliard de euro pentru Tunisia, pentru a ajuta la dezvoltarea economiei sale afectate, a salva finanţele statului şi a face faţă crizei migraţiei.


 


 


 


Vorbind în Tunisia, von der Leyen a spus că o asistenţă macrofinanciară în valoare de 900 de milioane de euro plus un sprijin bugetar imediat de 150 de milioane de euro ar putea fi gata ”de îndată ce se va găsi acordul necesar”, fără a detalia.

Ea a spus că UE va oferi, de asemenea, anul acesta Tunisiei 100 de milioane de euro pentru gestionarea frontierelor, căutare şi salvare, operaţiuni de combatere a contrabandei şi returnări ”cu respectarea drepturilor omului”.

UE, ca şi alţi mari donatori ai Tunisiei, şi-a condiţionat până acum sprijinul de finalizarea de către ţară a unui program de împrumut cu Fondul Monetar Internaţional, dar preşedintele Kais Saied a respins reformele cheie cerute de acel plan.

Saied a spus că reducerile subvenţiilor şi restructurarea companiilor de stat, pe care propriul său guvern le-a propus FMI pentru a-i asigura pe creditori că îşi vor primi împrumuturile înapoi, riscă să declanşeze o explozie socială.

Orice nou acord bazat pe diferite reforme propuse ar putea dura mai multe luni pentru a negocia.


Von der Leyen a fost însoţit de premierul olandez Mark Rutte şi de premierul italian Giorgia Meloni, a cărei ţară este principalul punct de sosire pentru migranţii care traversează Mediterana din Tunisia.

Meloni, care a vizitat Tunisia săptămâna trecută, a făcut presiuni ca FMI să relaxeze condiţiile pentru împrumut.

Ea a spus duminică că UE şi Tunisia au semnat deja o declaraţie comună, pe care a salutat-o ca fiind un pas important ”spre crearea unui parteneriat real”.

Ea a spus că există ”o fereastră importantă de oportunitate” pentru a finaliza acordul de ajutor înaintea Consiliului European de la sfârşitul lunii iunie.

Nu a fost clar dacă Tunisia va trebui să îşi finalizeze programul FMI pentru a se califica.

Von der Leyen a prezentat o serie de eforturi europene pe termen lung pentru a ajuta economia Tunisiei, inclusiv proiecte în derulare pentru o legătură digitală prin cablu de 150 de milioane de euro către Europa şi un proiect de export de energie din surse regenerabile de 300 de milioane de euro.

Ea a spus că UE va extinde, de asemenea, oportunităţile tinerilor tunisieni de a studia, de a lucra şi de a se forma în UE, pentru a-i ajuta să dezvolte competenţe care ar putea fi folosite pentru a stimula economia tunisiană, scrie news.ro
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri