Viceprimarul Dan Tarcea a declarat că de vină este Centrul de Management Integrat al Deșeurilor, asta în timp ce primarul Emil Boc susține că acolo lucrurile se desfășoară conform procedurilor standard, însă vor fi accelerate verificările.
Rețelele de socializare, dar și aplicaţia primăriei, My Cluj, s-au umplut de mesajele clujenilor care se plâng de mirosul greu ce devine din ce în ce mai insuportabil.
„În toate cartierele Clujului PUTE!”
„Nu se poate așa ceva! Nu pot să mă plimb pe stradă că mi se face rău de la miros și îmi vine să vomit! Locuiesc în zona Someșeni și un miros cumplit de gunoaie ne intoxică aerul. Nu pot să aerisesc casa și nici nu pot ieși din casă din cauza mirosului. Vă rog faceți ceva!”
„Miroase puternic a gunoi de două zile încoace în zona Mărăști/Someșeni. Nu se poate aerisi”
„Miroase îngrozitor a fecale și gunoi în Dezmir! Nu se poate sta cu geamul deschis pe căldura aceasta!!! Vă rog să luați măsuri!!”
„Se simte un miros îngrozitor de deșeuri în tot cartierul!!! Locuiesc în zona Plevnei și simt că mă sufoc de la mirosul oribil! Cred că în tot orașul, cum am citit pe grupul Facebook. Vă rog să luați măsuri”, sunt o parte dintre plângerile clujenilor.
„Încă din primul moment al apariției mirosului din Cluj-Napoca, primarul Emil Boc a dispus factorilor de control să investigheze cauza mirosului existent în oraș. În urma analizelor efectuate de către autoritățile statului s-a stabilit că acest miros provine de la Centrul de Management Integrat al Deșeurilor, centru care colectează deșeurile din tot județul. Autoritățile de control au dispus măsuri operatorului de salubritate Supercom pentru diminuarea mirosului, măsuri care vor fi comunicate public de către autoritățile respective. Vom solicita în continuare autorităților statului implicare, până când această problemă va fi rezolvată în integralitate”, a declarat viceprimarul Dan Tarcea, pentru publicația locală monitorulcj.
Primarul Emil Boc a declarat, la Radio Cluj, că cei de la controlul mediului nu au putut încă să identifice sursa.
„S-au făcut verificări la Centrul Integrat de Management al deșeurilor și am solicitat asociației co-metropolitane de la nivelul județului Cluj să vadă dacă acolo când se depune un depozit de deșeuri există vreo problemă. Deocamdată nu mi-au raportat că ar fi vreo problemă, rampa cealaltă, veche, este inactivă, nu există niciun fel de activitate care să denote producerea acestui miros. Am cerut, de asemenea, să vadă la stația de epurare dacă nu există vreo problemă și care să genereze un asemenea miros”, a declarat primarul Emil Boc.
Potrivit edilului, singurul loc unde se derulează practic activități este acest Centru Integrat de Management al Deșeurilor, care deservește întregul județ.
„Acolo, lucrurile, din câte au precizat până în acest moment colegii mei, se desfășoară conform procedurilor standard, dar vor fi accelerate verificările”, a mai transmis Boc.













