Upwelling, fenomenul ciudat care-i alungă pe turiști de pe litoralul românesc. Care este noua provocare pentru cei care ajung în aceste zile la malul Mării Negre

Autor: Dragos Stefanescu

Publicat: 23-07-2025 15:17

Actualizat: 23-07-2025 15:29

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Sezonul estival este în plină desfășurare, însă numărul de turiști care au ales să-și petreacă vacanța de vară pe litoralul românesc este mult mai mic decât în anii trecuți. Se pare însă că nici natura nu mai ține cu hotelierii și patronii de localuri din stațiunile de la malul Mării Negre. De câteva zile, un fenomen natural ciudat le provoacă mari neplăceri turiștilor.

În ciuda faptului că ne aflăm în plin sezon, numărul turiștilor care ajung pe litoralul românesc este mult mai mic decât în anii trecuți. La toate acestea, de câteva zile s-a mai adăugat încă un factor care alungă vizitatorii de la malul Mării Negre. Este vorba despre un fenomen natural spectaculos, denumit upwelling, care este extrem de neplăcut pentru turiști.

Fenomenul natural care alungă turiștii de pe litoralul românesc

Din cauza acestui fenomen, în ultimele zile, temperatura apei mării a scăzut brusc, ajungând la doar 10–14 grade Celsius în Constanța, Eforie Nord și Mangalia, valori neobișnuit de mici pentru mijlocul verii. În mod normal, în această perioadă, apa mării ar trebui să aibă între 22 și 25 de grade.

Upwelling-ul apare atunci când vânturile puternice bat dinspre țărm către larg, antrenând apa de la suprafață și determinând ridicarea apei reci din adâncuri. Mai densă și bogată în nutrienți, această apă rece înlocuiește rapid stratul superior de apă caldă, ceea ce duce la o scădere bruscă a temperaturii în zona de coastă. Acest fenomen apare de obicei primăvara sau toamna, fiind relativ rară apariția sa în această perioadă a anului. În general, fenomenul durează câteva ore sau zile, urmând ca, odată cu schimbarea direcției vântului, apa să revină treptat la temperaturile normale de vară.

(VEZI ȘI: Dezastrul sistemului de învățământ a fost confirmat. Elevii cu medii de 1 și 2 au intrat fără probleme la liceele din țara noastră)

Stațiunile de la malul Mării Negre sunt aproape goale

Sezonul estival este în plină desfășurare, însă numărul de turiști de pe litoralul românesc este foarte mic. Astfel, în timpul săptămânii, stațiunile de la malul Mării Negre sunt aproape goale, doar în weekend numărul de vizitatori fiind mai mare. În aceste condiții, vârful de sezon nu se anunță a fi unul prea satisfăcător pentru industria HoReCa. De remarcat că rezervările au scăzut deja cu 20% față de anul trecut.

„În cursul săptămânii, sunt mai puțini turiști. A scăzut durata sejurului. Noi avem înainte sejururi de 5-7 nopți, acum a scăzut durata sejurului la 2 nopți, 3 nopți, în ciuda faptului că noi am încercat să facem o serie de investiții”, a explicat Mădălina Bălan, manager vânzări hotel.

Pentru a atrage un număr cât mai mare de turiști, hotelierii vin cu oferte care mai de care mai atrăgătoare. Astfel, în cursul săptămânii, prețurile de cazare sunt chiar și cu 20% mai mici față de weekend.

„În cursul săptămânii, o cameră costă 200 de lei, iar pe weekend până la 300 de lei”, a declarat Vladimir Nemtsov, managerul unei pensiuni din Vama Veche.

(NU RATA: Cel mai prost plătiți români din Spania. Domeniul în care lefurile sunt de-a dreptul ridicole)

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri