Uriaşul de fier apărut în Sinaia, dezamăgirea cetăţenilor! Trebuia să fie util, dar strică tot oraşul: "Odios şi inestetic"

Autor: Diana Dumitrache

Publicat: 08-10-2024 11:52

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Uriaşul de fier apărut în Sinaia i-a dezamăgit profund pe cetăţeni. Deşi trebuia să fie util pentru locuitori, dar şi turişti, acesta strică felul în care arată oraşul, spun cei care l-au văzut.

Este vorba despre pasarela galbenă care face legătura dintre centrul oraşului şi intrarea în staţiune, proiect anunţat cu surle şi trâmbiţe de oficialii oraşului. Rolurile acesteia sunt, aşa cum o spune şi primarul, reducerea poluării, dar şi scăderea timpului petrecut de pietoni în localitate. Din păcate, însă, felul în care arată pasarela pietonală nu este deloc pe placul acestora.

Citeşte şi Oferte de Revelion 2024 pe Valea Prahovei. Cât trebuie să plătească o persoană pentru un sejur în stațiunile montane de la noi

Uriaşul de fier apărut în Sinaia, o mare dezamăgire

La începutul acestui an, Vlad Oprea, primarul orașului Sinaia, anunţa proiectul care va ajuta la mobilitatea urbană, dar mai ales la reducrea poluării. Astfel, odată inaugurat uriaşul de fier apărut în frumoasa staţiune turistică a dezamăgit profund cetăţenii, dar şi turiştii ajunşi aici.

„Pasarela are și un caracter turistic pentru că, cu siguranță, va fi vizitată de turiști. Este foarte spectaculoasă, foarte înaltă și are în anumite zone lifturi, de unde poți să cobori. Sunt niște zone de belle view, de unde se pot vedea munții, este o perspectivă foarte bună a orașului. Va avea din loc în loc și bănci, pentru că cei care merg să se poată relaxa”, spunea Vlad Oprea la lansarea proiectului.

Amplasată la intrarea în oraş, aceasta duce locuitorii din această zonă în centru în doar şapte minute, timp scăzut de la jumătate de oră. Cu o lungime de 700 de metri şi cu piloni de susţinere de până la 17 metri înălţime, pasarela pietonală pare să strice toate frumuseţea locului.

uriasul de fier din sinaia dezamageste cetatenii (3)

Astfel, cetăţenii susţin că cei cinci milioane de euro investiţi puteau fi folosiţi la alte lucruri necesare în oraş, mai ales că aceştia preferă să folosească maşinile în loc să circule pe uriaşul de fier. Mulţi susţin că le este frică, dat fiind că nu au fost montate nişte balustrade închise, în timp ce alţii au criticat culoarea aleasă de oficiali pentru a vopsi pasarela – galben.

Ce spun cetăţenii despre pasarela din Sinaia

Deşi este iluminată, are piste de biciclete şi trotinete, pasarela din Sinaia este folosită de prea puţine persoane, spre dezamăgirea municipalităţii.

uriasul de fier din sinaia dezamageste cetatenii (1)

.“Asta arată bine de sus, că de jos... Dumnezeu cu milă. E ceva odios și inestetic. Nu săriți la bătaie, că știu să ripostez! E doar părerea mea…”. “Este oribilă şi fără nici un folos. Dar, trebuie să mai sugă nişte bani”. “Spectaculos şi cam atât. Grilajele laterale mult prea rare. Senzaţia trăită este de teama de prăbușire şi nesiguranţa. Ceva nu este în regulă. Nu cred că a fost bine gândită. Bani prea mulţi pentru un avantaj practic incert. Proiectul trebuie revăzut şi completat de o asemenea manieră încât să se elimine acest sentiment ciudat de teamă şi nesiguranţa. În prezent exista riscuri evidente de grave accidente îndeosebi în cazul copiilor şi al tinerilor mai cutezanti”.

“Puteau să pună balustradele închise. Eu nu m am putut deplasa pe ea. Aveam senzația că o să cad. Îmi pare rău”. “La iarnă să vedem cine o trece pe ea. De altfel, nici peste vara nu s au înghesuit să treacă prea mulți”, s-au plâns cetăţenii pe Facebook.

Citeşte şi Stațiunea bogaților din Brașov unde ai nevoie de sute de lei pentru o masă decentă. O simplă zi de distracție te costă cât o săptămână de muncă

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri